Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a finalizat plăţile în avans pentru beneficiarii care au depus cererea unică de plată în Campania 2019.
Platile in avans s-au desfasurat in perioada 16 octombrie -29 noiembrie 2019 si reprezinta sume de până la 70 % în cazul plăţilor directe şi de până la 85% în cazul sprijinului acordat în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală, din suma totala pe care ar trebui sa o incaseze fermierul.
La nivel naţional, au fost plătite 1,319 miliarde euro, plăţi efectuate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi cofinanţare de la Bugetul Naţional pentru un număr de 732.905 fermieri, ceea ce reprezintă 92,63% din numărul fermierilor eligibili la plata avansului.
@n judeţul Dâmboviţa, au beneficiat de plăţi în avans 21.424 fermieri, reprezentând un procent de 90.39% .
La calculul plăţilor în avans au participat cererile unice pentru care s-au finalizat controalele pe teren şi controalele administrative şi pentru care nu s-au generat erori blocante ca urmare a implementării rezultatelor acestor controale.
Precizam că, plăţile către fermierii care au depus cereri unice în anul 2019 vor fi reluate începând cu 02 decembrie 2019 şi vor continua până la 30 iunie 2020.
Reamintim totodată că, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 1174/2019, alocarea financiară aferentă României privind plăţile directe acordate fermierilor în Campania 2019 este de 1.943.162.000 euro.
Peste 90% dintre fermierii dâmboviţeni au primit plăţile în avans
Date: