Peste o mie de deţinuţi au evadat dintr-o închisoare libiana

Din totdeauna, dacă se cercetează cu atenţie evoluţia societăţii umane, nu a existat linişte şi armonie deplină între oameni. Încă din zorii primelor forme de organizare socială, începând cu structurile migratoare şi terminând cu cele sedentare a ucide a fost ceva normal. Indiferent că avem de-a face cu un individ, bărbat sau femeie, indiferent că avem de-a face cu un grup care, în ceea ce priveşte dimensiunea sa poate ajunge până la ceea ce numim popor, reducând totul la esenţial, scopul final al uciderii este acelaşi: supravieţuirea. Din acest punct de vedere, omul nu este mai deosebit în comparaţie cu celelalte specii de vertebrate.
Bilanţul social, moral şi politic al săptămânii care tocmai s-a-ncheiat, este din păcate la fel de sângeros ca şi al săptămânilor precedente. Sâmbătă, în Cairo, într-un spital de campanie, improvizat în mijlocul taberei partizanilor preşedintelui egiptean dat jos de la putere, Mohamed Morsi, au fost aduse trupurile a 37 de bârbaţi, ucişi în stradă de către forţele de represiune ale armatei. Bărbaţi şi femei s-au îngrămădit în cartierul cairot pentru a vedea dacă printre cei morţi nu este vreuna din rudele lor. Când cadavrele, înfăşurate în linţolii pătate de sânge, au fost transportate prin mulţime, aceasta spunea scurte rugăciuni pentru sufletele celor morţi, urmate de strigătele: „Să fie executat tiranul Al-Sissi !”.
În aceiaşi zi de sâmbătă, în Alep, Siria, considerat de către guvernul de la Damasc principalul oraş al opoziţiei, armata credincioasă încă lui Al-Assad, trăgând cu rachete sol-sol, a ucis 29 de civili, din care 19 erau copii. Cifrele au fost aduse la cunoştinţa opiniei publice de către membri Observatorului sirian al drepturilor omului (OSDO). Rachetele trase de armată trebuiau să lovească cartierul general al grupării „Statul islamic din Irak şi Levant” de orientare jihadistă, aflat în cartierul Bab Nairab, din sudul Alepului. Din cauza unei erori de calcul, se spune, rachetele au picat la o depărtare de câteva zeci de metri, dstrugând case locuite de civili. Conform comunicatului rebelilor, cercetările continuă, numărul morţilor ce vor fi găsiţi sub ruinele caselor putând fi mai mare.
Luptele cele mai sângeroase, la acest sfârşit de săptămână arabă, nu s-au dat în Alep, ci în Homs, al treilea mare oraş al Siriei, supranumit de către rebeli „capitala revoluţiei”. Armata, după lupte crâncene, a anunţat oficial că are sub control 60% din cartierul Khaldiye, cel mai mare ca suprafaţă, din oraş, considerat bastionul rebelilor. Dar cea mai importantă victorie pentru armata siriană, cu puternic impact emoţional asupra credincioşilor, a fost cucerirea moscheei Khaled Ben Walid, aflată-n centrul cartierului. Victoria chiar este importantă şi sub aspect moral deoarece armata s-a luptat 28 de zile pentru a putea pătrunde şi controla peste jumătate din cartier. Metoda folosită de armată a fost extrem de dură. Pentru a termina cât mai repede cu rebelii, guvernul Al-Assad a ordonat armatei să nu mai ocolească casele civililor, ci pur şi simplu să treacă cu tancurile prin ele, indiferent că sunt sau nu oameni înăuntru. Prin cucerirea parţială a cartierului Khaldiye, armata a putut să taie legăturile cu rebelii din cartierul numit „Vechiul Homs”. Regimul Al-Assad speră să reediteze victoria obţinută, în iunie, prin cucerirea, cu ajutorul trupelor Hezbollah-ului libanez, a oraşului Qousseir, aflat în partea de centru vest a Siriei. Cu toate acestea, regimul a ieşit cam şifonat, în această săptămână, din confruntarea cu rebelii care au cucerit localitatea Khan al-assal, ultimul bastion al regimului Al-Assad, oraş din vestul provinciei Alep. Conform OSDO, rebelii au ucis 150 de soldaţi şi ofiţeri, în urma confruntării armate. Oricum, pe teritoriul Siriei, lupta se dă între guvernul sprijinit de Rusia şi de Hezbollah-ul libanez şi rebelii, deocamdată, sprijiniţi de Uniunea Europeană şi, mai din umbră, de Statele Unite.
În Yemen, considerat actualmente, de către americani, un cuib de al-qaidişti, în timpul unui raid din noaptea de americane, i-a adunat cu făraşul pe cei şase arabi, presupuşi terorişti. Adevărul este că Yemen ajunsese un fel de bază Al-Qaida. Două dintre oraşele sale, Zinjibar şi Jaar, localităţi destul de importante, timp de peste un an au fost sub controlul Al-Qaida. Au fost alungate în iunie 2012, după ce forţele armatei yemenite au declanşat ofensiva împotriva acestor oraşe. În urma atacului, luptătorii Al-Qaida s-au retras în munţi şi, având experienţa afgană, de acolo au început să organizeze atacuri împotriva armatei şi serviciilor de securitate yemenite. Cel mai mare succes al americanilor, în lupta cu Al-Qaida, a fost repurtat în data de 17 iulie, anul acesta, când o dronă l-a ucis pe numărul doi al organizaţiei teroriste, sauditul Sai’d Al-Chehri. Problema este: cine-i susţine financiar pe saudiţii de orientare Al-Qaida? De unii singuri nu pot face faţă. S-ar putea să fie ruşii care sunt la concurenţă cu americanii pentru a deveni o putere mondială. S-ar putea să fie chiar o parte din mediul de afaceri american, lipsit de scrupule, ce se ocupă cu vânzarea de arme. Cu cât Peninsula Arabă este mai instabilă, cu atât mai bine le merge fabricanţilor şi comercianţilor de arme.
Tot sâmbătă, în timp ce-n Alep mureau copii, în Libia, mii de manifestanţi au ieşit pe străzile oraşului Benghazi, în estul ţării pentru a protesta împotriva partidelor politice, în special împotriva „Fraţilor musulmani”, varianta libiană, acuzate de menţinerea instabilităţii economice, sociale şi politice. Furia populaţiei a izbucnit sâmbătă, după ce vineri a fost asasinat, în stradă, Abdelsalam Al-Mosmary, important militant politic antiislamist. Abdelsalam Al-Mosmary era cunoscut în Libia şi prin faptul că a fost printre primii care au ieşit în stadă şi a protestat împotriva dictatorului Muammar Kadhafi. Manifestările de protest s-au terminat cu acte de vandalism, fiind distruse două sedii de partid: cel al „Partidului pentru dreptate şi reconstrucţie” (PDR), considerat braţul politic forte al „Fraţilor musulmani” libi-eni şi cel al partidului rival, „Alianţa forţelor naţionale” (AFN), de orientare liberală. Spre deosebire de Egipt şi Tunis, unde „Fraţii musulmani” au ajuns să controleze puterea de stat, în Libia, „Fraţii” au rămas cu ochii-n soare. Protestatarii au acuzat pe faţă pe „Fraţi” de uciderea lui Abdelsalam Al-Mosmary, dar au acuzat şi cele două mari partide rivale că au divizat miliţiile armate pe care le manipulează conform cu interesul lor politic, menţinând astfel starea de destabilizare din Libia. Protestatarii, considerând că partidele politice sunt cauza tuturor relelor, au fost şi mai radicali, cerând desfinţarea tuturor partidelor libiene. Tot sâmbătă, prim ministrul libian, Ali Zeidan, a declarat că graniţa cu Egiptul a fost închisă, pentru a-i prinde pe ucigaşii lui Abdelsalam Al-Mosmary . Dar sâmbătă a fost o zi plină pentru localitatea Benghazi. În timp ce unii protestau pe străzile oraşului, peste o mie, da, peste o mie de deţinuţi au evadat dintr-o-nchisoare a oraşului, majoritatea de drept comun, după cum a indicat purtătorul de cuvânt al închisorii. Evadarea masivă din închisoarea Al Kuifiya a fost posibilă datorită combinării unei revolte din interior cu declanşarea unui atac armat, pornit din exterior. Printre cei care au evadat, unii erau deţinuţi politici, foşti susţinători ai regimului Kadhafi.