Pierdem sufletul – pierdem totul

S-a zis mereu că regimul comunist ar fi unul din duşmanii Creştinismului. Legat de asta, stau şi mă întreb azi: dar capitalismul este prietenul nostru? Nu. Capitalismul se dovedeşte a fi şi el duşmanul Creştinismului. Departe de mine gândul de a mă face apărătorul capitalismului, care şi acesta este atheu, întrucât are „banul ca Dumnezeu şi banca ca biserică” – după cum spunea Giovanni Papini. Dumnezeu nu se regăseşte, din păcate, în niciunul din sistemele politice, economice şi sociale. Chiar dacă mulţi se dau în vânt, chipurile, pentru a sluji săracului popor! Câte crime au avut loc pentru „interesele poporului”, pentru principii precum democraţia şi libertatea!
Amândouă sunt, aşadar, duşmane ale Creştinismului. Amândouă sunt sisteme atheiste şi de neîmpăcat cu Creştinismul. Există însă între capitalism şi comunism o diferenţă aparte. Capitalismul vrăşmăşeşte şi el Biserica, o subminează sau, în cel mai bun caz, o foloseşte în interesul său. El nu pune însă lacăt pe poarta Bisericii, cum făcea comunismul, care închidea şi dărâma biserici. Capitalismul deşi duşmăneşte Creştinismul şi Biserica, lasă poarta deschisă, să putem intra în biserică, să ne rugăm şi să cerem harul lui Dumnezeu prin Sfintele Taine. Aceasta este singura deosebire între cele două. în ce priveşte celelalte aspecte, amândouă rămân nişte sisteme antihristice şi atheiste. Când vorbim de ţări capitaliste, înţelegem ţări care au democraţie. Deci şi la noi, Biserica nu este prigonită, adică nu are loc o prigoană oficială instituţionalizată împotriva Bisericii.
Mi-a spus odată un om politic, care era însă credincios: „Părinte, capitaliştii sunt mai deştepţi decât comuniştii.
Dintr-un motiv sau altul, este o realitate că ei nu pun lacăt pe biserici şi nu le dărâmă. Le lasă libere, în timp ce ceilalţi le-au închis şi le-au dărâmat”.
Accentuez, totuşi, că amândouă regimurile sunt duşmane faţă de Creştinism. Pe de-o parte, comunismul consideră omul drept un mecanism care produce unelte, iar pe de altă parte, capitalismul îndum-nezeieşte banii, iar omul nu este altceva decât o unitate de producţie şi consum. în esenţă, se pleacă de la acelaşi fundament. Bine a spus cineva că cele două, comunismul şi capitalismul, sunt de fapt aceeaşi fiară cu două capete şi că, indiferent de care vei fi înghiţit, în acelaşi stomac vei ajunge!
După anii ’90, într-o vizită la Târgovişte, patriarhul Albaniei spunea: „Am ieşit din închisorile comuniste şi am intrat în jungla capitalistă!”. Anii ce au urmat au dovedit că avea dreptate. însă mulţi trec cu vederea răul din om, stricarea şi strâmbătatea firii omeneşti în urma neascultării de Dumnezeu. Capitalismul ne-a îmbolnăvit. Sistemele de guvernământ trec cu vederea tocmai acest lucru. Ele se gândesc: „Dacă vom concepe legi bune, atunci şi oamenii vor trăi liniştiţi, în pace, vor avea aceleaşi bunuri ş.a.m.d.”. îşi închipiue că, dacă vor alcătui legi bune, se vor schimba şi oamenii! Nu spune nimeni să nu avem legi bune şi drepte. Să avem! însă oamenii nu se schimbă cu nişte legi bune. Nu cred că este cu putinţă aşa ceva! Asta-i problema: ea se găseşte în sufletul fiecăruia.
Un exemplu simplu: unul este risipitor, iar altul – zgârcit. Dă-le amândurora aceiaşi bani. A doua zi, unul va fi fără niciun ban, iar celălat va dobândi în plus. Sistemele de guvernământ nu iau în calcul stricăciunea firii oameneşti. De aceea spun ceea ce spun.
Ceea ce poate şi trebuie să urmărească orice sistem este: să nu existe oameni cărora să le lipsească cele de neapărată trebuinţă. Acesta trebuie să fie scopul lor. Salariul oamenilor, bunurile la care au acces, veniturile lor, în general, să fie îndeajuns pentru a face faţă nevoilor personale. însă, orice-ar face şi orice mijloc ar folosi, nu vor putea realiza performanţa ca oamenii să aibă caracter, bunătate, omenie, milă, dragoste şi respect… pentru că toate acestea le realizează doar credinţa. Creştinul adevărat îi spune aproapelui său: „De ce tu să ai şi acesta să nu aibă? Dă-i, aşadar, şi lui”.
Sf. Cosma spunea: „Aveţi nevoie de suflet şi de Hristos. Pe acestea două, nimeni nu vi le poate lua, doar dacă nu le daţi de bunăvoie”. Şi dacă pierdem sufletul – pierdem totul. Oamenii de azi mai ştiu asta? Uneori şi mânia lui Dumnezeu se adună până la un punct. Rabdă, rabdă şi într-o clipă anume zguduie pământul. Şi ne prinde frica! De ce oare? Doar avem bani, avem case, avem maşini, avem… şi iar avem! Ne e teamă pentru că ştim cu toţii ce este în spatele acestui „avem” şi ne gândim: „nu cumva a sosit mânia lui Dumnezeu peste noi?”
Biserica nu a dorit şi nu doreşte să îndrepte sistemele sociale sau politice, ci să schimbe inima oamenilor. Aceasta este revoluţia Bisericii! Oricâte sisteme s-ar schimba, dacă inima omului nu se schimbă, răul va găsi mereu căi prin care să lucreze. Când oamenii se nasc din nou în Hristos, atunci vor găsi ei înşişi sistemele sociale mai drepte care se cer. Esenţa lucrurilor este însă ca inima omului să ajungă să se schimbe.
Hristos a vrut să zdrobească cea mai mare, mai puternică şi mai redutabilă stăpânire – cea a păcatului. Păcatul are expresii sau manifestări dincolo de toate tipurile de regim sau de sistem. Pe acesta a vrut să-l desfiinţeze Hristos, pe cel mai vechi şi mai înfricoşător regim!
Regimul păcatului s-a cuibărit în sufletul nostru şi se manifestă din ce în ce mai neomenos. De aceea Dumnezeu ne cere să devenim revoluţionari adevăraţi împotriva noastră, împotriva păcatului, a regimului acestuia ce s-a cuibărit în noi. Când sufletul omului se curăţeşte şi se sfinţeşte, atunci se pot instala în lume şi cele mai rele sisteme. Când păcatul va fi desfiinţat şi Hristos va vieţui în noi, atunci şi nedreptatea va fi desfiinţată şi iubirea de bani sau slava deşartă, şi multe altele…