Furtună de amenzi şi sancţiuni în ultimele zile, în judeţul Dâmboviţa. Poliţiştii de la circulaţie au aplicat sute de sancţiuni participanţilor la trafic care nu au respectat legea. Dintre cei amendaţi, au fost pietonii care şi-au riscat viaţa încălcând legea. Poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi în scopul îndeplinirii priorităţii naţionale în domeniul siguranţei rutiere, privind combaterea sistematică a cauzelor generatoare de accidente. S-a desfăşurat o acţiune pe raza municipiului Târgovişte, pe linia combaterii nerespectării normelor legale de către conducătorii de vehicule privind acordarea priorităţii de trecere pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară a drumului public, precum şi a nerespectării de către pietoni a prevederilor referitoare la circulaţia pe drumurile publice. În cadrul acţiunii, au fost aplicate 190 de sancţiuni contravenţionale, în cuantum total de 32.740 de lei. Astfel, 87 de pietoni au fost sancţionaţi ca urmare a traversării părţii carosabile prin loc nepermis. Totodată, au fost reţinute 24 de permise de conducere, din care 19 pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor de către conducătorii auto. 36 de şoferi au fost amendaţi pentru neportul centurii de siguranţă, iar 8 pentru utilizarea telefonului în timpul deplasării, fără a avea activ dispozitivul „handsfree”. Dacă treci strada prin loc nepermis, 160 lei! Dacă nu acorzi prioritate, 320 lei!
Recomandări pentru pietoni:
Traversaţi drumurile publice numai prin locurile unde sunt indicatoare sau marcaje pentru trecerea pietonilor, iar în lipsa acestora pe la colşul străzilor, după ce v-aţi asigurat că din ambele sensuri nu se apropie nici un autovehicul; Nu vă angajaţi în traversarea străzii în fugă, prin faţa sau prin spatele autovehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii; Respectaţi culorile semaforului electric; Circulaţi numai pe trotuare, iar în lipsa acestora pe potecile laterale ale drumului public; Circulaţi numai pe partea stângă a drumurilor publice, dacă acestea nu au trotuare;
Sunt interzise deplasările în grup pe partea carosabilă a drumurilor publice!
Pietonii, primele victime ale accidentelor rutiere Indisciplina pietonală şi abaterile comise de conducătorii auto, sancţionate de poliţiştii rutieri!
Date: