„PIRAŢI RUTIERI”, DEPISTAŢI DE POLIŢIŞTI

Date:

In perioada 1 – 4 august 2019, în cadrul acţiunii pentru depistarea celor care efectuează transport neautorizat de persoane, poliţiştii au depistat 244 de autovehicule ce efectuau, în mod ilegal, transport contra-cost de persoane, fiind dispuse 201 imobilizări de autovehicule folosite de „piraţi”.
Poliţiştii au controlat 21.291 de autovehicule şi 13 societăţi comerciale, fiind constatate 123 de infracţiuni (6 de natură economică, 80 la regimul circulaţiei rutiere şi 37 alte feluri).
De asemenea, au fost aplicate 4.032 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 1.155 la O.U.G. nr. 195/2002, 371 la Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, 106 la O.U.G nr. 49/2019 privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto şi 2.400 de sancţiuni contravenţionale la alte acte normative.
Totodată, au fost efectuate 7.564 de testări cu etilotestul, fiind reţinute 21 de permise de conducere şi retrase 223 de certificate de înmatriculare.
In activităţi, alături de poliţişti rutieri, de ordine publică, de investigarea criminalităţii economice şi de la transporturi, au fost angrenaţi şi specialişti ai Registrului Auto Român şi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă.
La nivel naţional, acţiunile pentru combaterea ilegalităţilor din domeniu continuă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

După „gerul Bobotezei”, la Târgoviște au înflorit ghioceii!

Pentru al doilea an consecutiv, la Târgoviște primii ghiocei...

ITM Dâmbovița: Negocierea colectivă este obligatorie la nivelul unităților care au cel puțin 10 angajați

Pe parcursul trimestrului IV al anului 2024, Inspectoratul Teritorial...

Anvelopele de iarnă, siguranța pe drum în sezonul eece

În contextul condițiilor meteorologice din sezonul rece, Registrul Auto...