Ploile torenţiale din ultimele 24 de ore a făcut ravagii şi în comuna dâmboviţeană Râu Alb. Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, respectiv ploile abundente, drumul judeţean 712 A a fost avariat pe o porţiune de 4 metri, la intrarea în localitatea Râu Alb, formându-se astfel o groapă cu adâncimea de 2 metri, pe sensul de mers Bărbuleţu – Râu Alb. Poliţiştii monitorizează traficul rutier, precum şi starea carosabilului, circulaţia vehiculelor desfăşurându-se pe un singur sens de deplasare. În condiţiile producerii unor fenomene ce pot afecta siguranţa circulaţiei rutiere (burniţă, lapoviţă, ninsoare sau ceaţă), poliţia dâmboviţeană recomandă conducătorilor de vehicule să manifeste maximă prudenţă şi să respecte cu stricteţe regulile de circulaţie. DJ 712 A Râu Alb – punct „Aninii Ologului”, un sector de drum de cca 60 metri a fost rupt de viiturile pârâului Râu Alb în luna aprilie a acestui an. Cantitatile de precipitaţii au atins în ultimele 36 ore, până miercuri la prânz, 50 litri/metru pătrat în sudul ţării şi vânt intensificat la 50-60 kilometri/oră, dar sunt speranţe că de joi să apară soarele, a anunţat conducerea ANM. Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Ion Sandu, a precizat, în comandamentul de iarna reunit la Guvern, că soarele nu a mai apărut în Bucureşti de 28 zile. El a anunţat totodată că, în intervalul 16-20 decembrie, vor mai fi înregistrate precipitaţii mai mult în vestul ţării, cu ninsori slabe.