PNL nu agreează introducerea taxei de solidaritate

Date:

Pe scena politică, vorbind aici în primul rând de partidele aflate la putere, așa -numita „taxă de solidaritate” stârnește dispute și reacții  contradictorii. PSD susține introducerea taxei, PNL refuză legiferarea unor   taxe și impozite care se pot răsfrânge asupra populației.

La solicitarea social-democraților, PNL a emis un comunicat de presă explicit, în care a reafirmat poziția fermă față de introducerea de noi taxe:

”Poziţia Partidului Naţional Liberal în privinţa suprataxării companiilor rămâne una foarte clară şi fermă: nu susţinem majorarea sau introducerea de noi taxe sau impozite care ar aduce o povară pe umerii unui mediu economic care se confruntă deja cu probleme, venite dintr-un context global dificil. O majorare a regimului de taxare ar sufoca economia reală şi ar alunga investitorii, iar PNL nu poate fi de acord cu aşa ceva.  De altfel, coaliţia în ansamblul ei (inclusiv PSD) s-a angajat ca în acest an să nu introducă nicio taxă nouă sau să le majoreze pe cele existente. Anul 2023 a început deja cu un Cod Fiscal modificat, prin măsuri de echilibrare a taxării şi de eliminare a unor inechităţi din sistem, cod fiscal pe care l-au agreat toate cele trei partide din coaliţia de guvernare”, au transmis reprezentanții Partidului Național Liberal.

Liberalii au făcut trimitere și la măsurile fiscale propuse de social-democrati, menite doar să “dea bine la un anumit tip de alegători” și impactul lor real în societate.

”Introducerea unui impozit de 1% din cifra de afaceri pentru companiile mari înseamnă creşterea în cascadă a preţurilor la produse şi servicii care vor afecta toţi românii.  PNL consideră că sunt necesare analize profesioniste şi serioase, întrucât riscul unor creşteri de preţuri şi mai mari, generate de astfel de măsuri, este unul major. PNL va susţine stabilitatea şi solidaritatea cu categoriile care suferă azi din cauza contextului regional şi mondial economic, dar nu va accepta măsuri luate fără o judecată riguroasă.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Cosmetice coreene pentru ten cu pigmentare

Pigmentarea pielii, inclusiv petele întunecate și tonul neuniform, poate...

REMIZĂ ÎN ANONIMAT

Stadionul Steaua a găzduit, marți seară, ultimul meci al...

VĂTAVU, MULȚUMIT DE PUNCTUL SCOS ÎN GHENCEA

Steaua a remizat, pe stadionul Ghencea, scor 1-1, cu...

CHINDIA SMULGE UN PUNCT PE TERENUL STELEI

Steaua București - Chindia Târgoviște 1-1 (1-0) Stadion: Ghencea. Au marcat:...
error: Conținutul este protejat!!