întunericul intră pe geam
și se furișează în colț ca o sălbăticiune tăcută.
ești atât de departe.
atâta liniște a căzut pe pământ în seara aceasta
au rămas înzăpezite secundele-n ceas.
aș putea să te aud cum respiri
George Geacăr- Întâmplări cu creierul meu
Puterea și însușirile ei sunt întotdeauna de găsit în fiecare coborâre a firii în adâncimile propuse și susținute de ea, de cât mai multe dintre apropierile disponibile mai departe și de alcătuirile care se fac și devin de acum stări împlinite ale cunoașterii, ale adăugărilor incluse în următoarele ficțiuni propuse de aceste explorări în cutele disponibile ale adâncurilor care se lasă sondate, cunoscute, apropiate și înțelese. Mai departe se lasă văzute și citite cuvintele care susțin și spun despre fiecare înfiorare propusă de explorarea acestor adâncimi și de cunoașterea și înțelegerea lor.
George Geacăr își cerebralizează (in)conștient poezia și își (s)pune cuvintele în ordinea pe care adâncimile și imersiunea în stările lor le pun sau în care îi așază mintea, spre fiecare dintre azimuturile necesare identificării și instalării lor ca mesaje criptate special pentru a impune și a menține această ordine, această coordonare și aducere la un loc a fiecărei descoperiri încurajată să se facă văzută de cuvintele poeziei lui, de delicatețea severă pe care a adus-o și a adăugat-o poeziei făcând ca fiecare vers al poemelor scrise de el să fie în același timp direct, distinct, distins. În fiecare poem citim aceste însușiri și simțim fiecare dintre mișcările îngăduite de ele în corpul textual pus la dispoziția noastră de poet, de desfășurările și de expunerile minții lui în cuvinte, în cuvintele scoase și puse în registrele vizibilității de sondările și imersiunile pe care firea i le-a îngăduit și i le-a încurajat odată cu fiecare gând pe care l-a amplificat și pe care crescând l-a lăsat să se disipeze în lumea dispusă și disponibilă să îi primească și să îi adopte liniștea, însușirile și senzațiile.
Poezia lui George Geacăr are (re)surse adânci, multiramificate și disponibile tot timpul să își extindă domeniul luptei, teritoriul pe care să își desfășoare și să își arate fiecare mișcare a membrelor ce îi compun, care îi amplifică și care îi tot cresc corpul textual firesc și nefiresc totodată. Sunt identificabile fiecare dintre exacerbările firești ale fiecărei imersiuni a poetului în etajele pe care mintea lui le parcurge și din ale cărei structuri și straturi își culege continuu gusturile, aromele, stările și fiecare imagine construită special de el pentru a le găzdui, pentru a le pune la dispoziția oricărei minți dispusă să participe la aceste inițieri, la fiecare rit al fiecărei treceri încurajat de ele și încărcat mai departe în textul poemelor care curg și se mișcă de-a lungul acestui desăvârșit REM neobosit.
Ordinea este dezordonată și mutată agresiv într-un nefiresc imaginat și completat de poet cu stări și spuneri ale întâlnirii dintre corp și imaginile care îl înconjoară și care îl conduc în fiecare cotlon al adâncimilor lor (între)văzute, simțite și făcute la rândul lor să spună și să se expună. Cuvintele alungă monotonia și încurajează exuberanța, bucuria dezvăluirii tuturor acestor însușiri ale lor aduse la suprafață din toate adâncimile disponibile de autor, de simțurile lui și odată cu fiecare traversare îngăduită de corpul lui mereu mișcător și în căutare de aduceri, de scoateri la suprafață ale fiecărei dintre aceste induse momente și apropieri impuse ale lor.
Auzim fiecare dintre aceste zgomote pe care corpul și mintea poetului le fac pentru a lăsa loc cuvintelor să îi povestească stările și trecerile prin alcătuirile și straturile lor, prin adâncimile fiecărui abis descoperit și acoperit mai departe de puterea cuvintelor și de fiecare însușire a ei de a le individualiza, de a le așeza în acea coerență necesară poeziei pentru a-și etala și a-și face vizibil fragilul corp, fiecare mișcare a lui în(tre) alcătuirile întunecate sau luminoase ale lumii, iar mai departe suntem apropiați de toate aceste corpuri și ne sunt făcute cunoscute toate aromele și însușirile lor aduse în cuvinte și spuse, crescute, amplificate continuu și făcute să acapareze cât mai mult din corpul cu care se întâlnește de-a lungul lecturii, în timpul ei.
George Geacăr ne inițiază în fiecare dintre tainele acestor imersiuni, în (ne)liniștea acestei imersiuni imersiuni pe care el reușește să o pună în cuvinte, să o apropie de fiecare cititor cât de mult se poate, și să indice astfel posibilele înțelegeri disponibilizate pentru fiecare minte care se deschide și care primește acest flux neobosit și intens de imagini, de stări și de text care le cuprinde și le ține pe toate cît mai strâns, cât mai aproape și cât mai vizibil în alcătuirile lui neobosite, nelimitate și neuitate în vreun pliu ascuns al minții care le tot crește.
Gabriel Enache
