„ La început se deschid ochii, urechile și se închide gura. Cu alte cuvinte,ascultă, privește și taci! Asta e tot ce ți se cere, aprecieri în legătură cu starea generală a locului. În casă sau afară într-o pădure sau în câmp deschis, pe malul unei ape, lângă un puț etc.. Vei cerceta dacă a tunat, dacă a fulgerat, pentru a putea aprecia distanța de la care poate vedea și auzi cineva…”
Mircea Nedelciu, Adriana Babeți, Mircea Mihăieș- Femeia în roșu
Sunt cărți care reușesc să adune în cuvintele lor cât mai multe dintre vocile lumii, cât mai diversificate și mereu amplificate sunete din tot acest mare și mereu în creștere coridor dintre spațiu și timp, din fiecare firidă identificată de ele și în care au reușit să își așeze și să își facă auzite zgomotele, să își facă văzute mișcările și mai departe efectele lor în alcătuirile celor care le primesc, ale celor care le recunosc și care le acceptă desfășurările. Vocile din peisajul lumii sunt (cu)prinse în textul care crește și se adaugă permanent cu ele, cu tot ce se poate lăsa auzit din sunetul lor, din ecoul care urmează negreșit și care prelungește și continuă acest act nesfârșit și neobosit.
Femeia în roșu este construită de asemenea voci, de vocile lumii care s-au intersectat cu cuvintele în care au putut să încapă și au rămas astfel la un loc, împreună și și-au continuat creșterea într-un text care și le-a adăugat și care o face în continuare firesc și îndreptățit. Este aici, la vedere o construcție textuală care nu se oprește din mersul ei, care nu obosește să spună și să facă să i se audă mișcările și efectele lor de-a lungul desfășurării poveștii, a poveștilor din fiecare poveste și tot așa ca într-o matrioșka cu infinite corpuri și chipuri care vin să (se) completeze și să se spună. Cititorul este prins și ținut într-o plasă care îi păstrează corpul dar care îi lasă libertatea să vadă și să audă, iar mai departe i se propune păstrarea călătoriei de-a lungul acestui text și memorarea ei în fiecare subtext care îi poate cuprinde și adăuga reperele rămase și memorate în urma lecturii.
Teritoriul acestui roman este unul vast, de necuprins altfel decât în cuvinte, desprins din eventualitatea limitării vreunei lumi și ținut în acest no man`s land al scrierii, al povestirii la trei mâini și aducerea la un loc a fiecărui element care poate lega și mai departe ține aceste alcătuiri la un loc, împreună și într-o permanentă creștere a corpului său. Cititorul este martorul tăcut al acestui întreg proces, al fiecărei etape a facerii lui și al fiecărui pas făcut cu care este condus prin pădurea narativă oferită de lectură. Este totodată un roman deschis, o alcătuire literară dispusă și disponibilă să se destrame și să se adune de fiecare dată când paginile îi sunt aduse la îndemână unui cititior, a unui explorator al acestor teritorii mereu virgine, mereu neumblate până la capăt sau în fiecare dintre profunzimile lor disponibilizate.
Mircea Nedelciu, Adriana Babeți și Mircea Mihăieș au conceput și au scris acest patchwork textual, acest model de text, de poveste, de roman alcătuit din acele fragmente sau petice care pot să țină în imaginile lor toate acele voci necesare pentru a întreține viața nesfârșită și necontenită, care își face cunoscute aici cât mai multe dintre cele care se pot vedea, asculta, auzi și înțelege, dintre cele care se pot interpreta și asuma teoretic și dintre cele care pot face cunoscut inimitabilul farmec ce le poate însoți pe toate de la începutul acestor lecturi, încă de la primul cuvânt ce deschide poarta spre lumile care sunt înfățișate aici și către toate vocile care pot fi auzite și păstrate de cine le întâlnește, de cine le aude, de cine le ascultă.
Femeia în roșu are în corpul său toate vocile necesare ale lumii care pot face cunoscute cât mai multe dintre mirările ei, cât mai multe dintre întrebările și necunoscutele care se ascund în pliurile fiecărei povești și în țesătura distinctă și distinsă a lor. Este o carte ce își arată continuu formele de care se poate apropia cititorul și în care mai departe se poate așeza pentru a vedea, pentru a auzi și pentru a înțelege cât mai multe dintre aceste voci care îndeamnă la apropiere și la fiecare dintre stările ei, la fiecare dintre cele mai intense stări ale ei care se pot apropia și așeza în alcătuirea corpului care nu obosește atâta timp cât le caută.
Suntem aproape, foarte aproape de fiecare alcătuire ce se revarsă din textul făcut de Mircea Nedelciu, Adriana Babeți și Mircea Mihăieș, suntem mai departe puși în toate stările pe care corpul nostru și senzorii lui le recunoaște și acceptăm să ascultăm împreună toate vocile lumii care s-au putut face auzite aici și care vor rămâne memorate definitiv de fiecare dintre amintirile noastre despre aceste senzații.
Gabriel Enache
