Poliția și Jandarmeria cu ochii pe unitățile școlare 

Date:

Siguranța elevilor în unitățile de învățământ și în perimetrul acestora este o prioritate instituțională asumată la nivelul Ministerului Afacerilor Interne și al Guvernului României. 

Tocmai de aceea, le-a dispus structurilor MAI să manifeste o atenție deosebită în misiunile de ordine publică, dar și în cele pentru situații de urgență, astfel încât activitatea din zona unităților de învățământ să se desfășoare fără probleme.

Totodată, pe lângă aceste misiuni care vizează siguranța imediată, s-a  solicitat intensificarea campaniilor de informare și prevenire pe diferite teme de actualitate: antidrog, traficul de persoane, siguranța rutieră sau comportamentul preventiv în situații de urgență, cunoscut fiind că toate aceste activități au un rol determinant în reducerea faptelor ilegale în rândul elevilor.

Baza o reprezintă buna cooperare dintre toți factorii implicați în atingerea acestui obiectiv de siguranță – instituțiile publice, autorități locale, dascăli și părinți deopotrivă, pentru că numai așa le putem oferi copiilor noștri un mediu școlar civilizat și benefic pentru educație.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

O femeie a fost rănită în urma unui incendiu la o anexă gospodărească din Tărtășești 

 Pompierii din județul Dâmbovița au fost solicitați să intervină...

Accident rutier în Valea Voievozilor

Pompierii din cadrul Detașamentului Târgoviște au fost solicitați să...

Viața are prioritate, stop incendiilor! 

Premergător Sărbătorilor de Iarnă, cadrele Inspecţiei de Prevenire din...

Hoții se deghizează în colindători

 Autoritățile din Dâmbovița transmit un avertisment important tuturor cetățenilor:...