Polițiștii din cadrul biroului Siguranță Școlară au fost prezenți la Liceul Teoretic I.C. Visarion, Liceul Tehnologic Goga Ionescu și la Școala Gimnazială Nr. 2 Titu Târg, unde au discutat cu elevii.
În cadrul întâlnirilor, s-au abordat subiecte precum prevenirea violenței, a portului fără drept de obiecte periculoase, a bullyingului și cyberbullyingului, dar și a agresiunilor sexuale.
Polițiștii au subliniat, de asemenea, riscurile consumului de tutun și substanțe interzise, având ca scop prevenirea debutului consumului în rândul elevilor.
În plus, polițiștii i-au asigurat pe elevi că obiectivul acestora este de a asigura un mediu școlar sigur, iar la nevoie se pot baza pe aceștia și pot solicita sprijin în acest sens.
Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița le recomandă elevilor:
-Abordați un comportament responsabil, atât în viața reală, cât și în cea virtuală;
-Adoptați o atitudine pozitivă față de lege lege și autoritate;
-Acordați atenție atunci când vă jucați cu alți colegi, evitați să vă împingeți sau să vă loviți, fie și în glumă;
-Dacă asistați la o altercație/conflict, anunțați profesorii sau personalul de pază;
-Adoptați un comportament civilizat, fără să vă lăsați influențați de cei din jur sau să fiți agresivi;
-Solicitați ajutorul părinților sau cadrelor didactice dacă ceilalți copii vă izolează, umilesc sau jignesc;
-Respectați cu strictețe regulile de circulație pe drumul public.