În noaptea de 14 spre 15 decembrie a.c., în intervalul orar 22.00 – 04.00, poliţiştii din cadrul Secţia nr. 4 Poliţie Rurală Dragomireşti au acţionat pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale şi pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră.
Astfel, au fost controlate 29 de vehicule şi au fost legitimate 38 de persoane.
În urma neregulilor descoperite, poliţiştii au aplicat 22 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 4.320 de lei, şi au constata o infracţiune contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice.
Cercetaţi pentru infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice
În perioada 15-16 decembrie a.c., poliţiştii de la rutieră au întocmit dosare penale pe numele unor persoane bănuite de comiterea de infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice.
Astfel, patru bărbaţi au fost depistaţi în timp ce conduceau autovehicule, deşi se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice. Totodată, doi dintre aceştia nu posedau permise de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În urma testării cu aparatul etilotest, cei în cauză au prezentat alcoolemii cu valori cuprinse între 0,43 şi 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, un bărbat, de 39 de ani, a fost depistat de poliţişti în timp ce conducea un autoturism, pe drumul comunal 41, pe raza localităţii Cornăţelu, aflându-se sub influenţa unor substanţe psihoactive. Un alt bărbat, aflat în stare de ebrietate, a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Acesta a refuzat testarea cu aparatul etilotest, însă ulterior i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a îmbibaţiei alcoolice.
La data de 15 decembrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte au fost sesizaţi, prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, cu privire la faptul că, pe raza municipiului Târgovişte, se efectuează întreceri neautorizate.Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, iar din cercetări a reieşit că, doi bărbaţi, de 18 şi 28 de ani, ar fi participat la întreceri neautorizate organizate în parcarea unui supermarket din localitate.În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiuni de „participarea în calitate de conducător de vehicul la întreceri neautorizate pe drumurile publice”.
În conformitate cu prevederile Codului Penal, această infracţiune se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
Poliţiştii dâmbovifeni sunt în permanfă în mijlocul comunităţilor
Date: