În cursul nopții de duminică, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au organizat o razie pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor, prevenirea și combaterea infracționalității, asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și prevenirea producerii unor accidente de circulație cu consecințe grave.
Astfel, au fost constatate 10 infracțiuni, dintre care 5 la regimul rutier și 5 contra persoanei, totodată, fiind aplicate 337 de sancțiuni contravenționale.
Valoarea amenzilor aplicate se ridică la 607.775 de lei.
Cele mai multe dintre sancțiuni, 273, au fost pentru nerespectarea prevederilor O.U.G 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar 61 pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991 privind ordinea și liniștea publică.
Ca măsură complementară, poliţiştii au reținut 15 permise de conducere și au retras 4 certificate de înmatriculare.
Polițiștii au depistat, pe raza municipiului Târgoviște, un tânăr, în vârstă de 18 ani, și un bărbat, în vârstă de 34 de ani, în timp ce conduceau autoturisme aflându-se sub influența unor substanțe psihoactive.
În cauză, polițiștii au întocmit dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută de art 336 din Codul Penal.
De asemenea, în orașul Răcari, polițiștii au surprins în trafic un bărbat, de 25 de ani, în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335 din Codul Penal.
Un alt bărbat, în vârstă de 37 de ani, din comuna Hulubești, a fost depistat de polițiști, pe raza localității, în timp ce conducea un autoturism, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Fiind testat cu aparatul etilotest, bărbatul a prezentat o alcoolemie cu o valoare peste 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Și în acest caz, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută de art. 336 din Codul Penal.
Totodată, în orașul Pucioasa, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat, de 26 de ani, din localitate, care nu poseda permis de conducere.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335 din Codul Penal.