Miercuri, în urma unei razii organizate la nivel judeţean, poliţiştii de la rutieră au constatat cinci infracţiuni, au aplicat 450 de sancţiuni contravenţionale şi au reţinut 35 de permise de conducere. De asemenea, au fost retrase şapte certificate şi şapte seturi de plăcuţe de înmatriculare.
În intervalul orar 12.3018.00, poliţiştii de la rutieră au organizat o razie pentru depistarea şi sancţionarea abaterilor comise de participanţii la traficul rutier.
Activitatea a avut ca scop reducerea riscului rutier şi implicit creşterea gradului de siguranţă în timpul deplasărilor pe drumurile publice din Dâmboviţa. În urma activităţilor din teren, poliţiştii au constatat 5 infracţiuni şi au aplicat 450 de sancţiuni contravenţionale a căror valoare se ridică la 126.640 de lei. Dintre acestea, 429 au fost aplicate pentru nere-spectarea prevederilor O.U.G 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 2 la Legea 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică şi 9 pentru deficienţe pe linie de sistematizare rutieră.
Astfel, 132 de conducători auto au fost amendaţi pentru nere-spectarea regimului legal de viteză, 98 pentru neportul centurii de siguranţă, 14 pentru utilizarea neregulamentară a telefonului mobil şi 18 pentru defecţiuni tehnice la autovehicule. Alte 21 de amenzi au fost aplicate pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor angajaţi regulamentar în traversarea străzii, 32 pentru lipsa documentelor prevăzute de lege şi 43 pentru abaterile comise de biciclişti şi căruţaşi.
Totodată, 32 de pietoni au fost sancţionaţi pentru încălcarea normelor rutiere.
În ceea ce priveşte amenzile aplicate în domeniul sistematizării rutiere, 4 au fost aplicate administratorilor drumurilor din judeţ pentru nemenţinerea viabilităţii părţii carosabile şi pentru nesem-nalizarea corespunzătoare a obstacolelor existente pe sectoarele de drum.
De asemenea, 5 societăţi comerciale au fost sancţionate contravenţional pentru executarea de lucrări în zona drumului public fără ca acestea să fie avizate de poliţia rutieră.
Poliţiştii dâmboviţeni au luat la purificat judeţul
Date: