Poliţiştii specializaţi în investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Oraşului Pucioasa au probat activitatea infracţională a trei tineri, cu vârste cuprinse între 16 şi 22 de ani, bănuiţi de comiterea infracţiunii de furt calificat. În sarcina acestora s-a reţinut faptul că în noaptea de 28/29 noiembrie a.c., prin forţarea uşii de acces, ar fi pătruns în incinta unei societăţi comerciale din Pucioasa şi ar fi sustras peste 1.700 de lei. De asemenea, în cursul aceleiaşi nopţi, cei trei ar fi încercat să sustragă bunuri dintr-o altă societate comercială din Pucioasa. Tinerii au fost reţinuţi pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. Poliţiştii continuă cercetările în vederea probării întregii activităţii infracţionale a celor în cauză şi recuperării prejudiciului.