La nivelul judeţului Dâmboviţa poliţiştii desfăşoară o serie de acţiuni pentru prevenirea şi combaterea evenimentelor care se produc în rândul participanţilor la trafic, din cauza nefolosirii centurii de siguranţă. Activităţile se înscriu în calendarul Campaniei preventive „SEATBELT”, desfăşurate pe teritoriul tuturor celor 27 de state membre TISPOL (Organizaţia Poliţiilor Europene). Poliţia Rutieră va acţiona pe raza judeţului pentru verificarea folosirii de către conducătorii auto şi pasagerii din auto a centurii de siguranţă. n cazul în care nu purtaţi centura de siguranţă, primiţi două puncte de penalizare şi amendă în valoare de 160 lei. Dacă o achitaţi în 48 de ore, plătiţi doar jumătate din cuantumul amenzii. Purtarea centurii de siguranţă este obligatorie în toate autovehiculele, în UE, începând din anul 2006. Neutilizarea centurii de siguranţă este cea de-a doua cauză de deces în accidentele rutiere, după viteza excesivă şi condusul în stare de ebrietate. Potrivit unui studiu, purtarea centurii de siguranţă ar putea salva anual mii de vieţi din Uniunea Europeană. Scopul acestei acţiuni este reprezentat de conştientizarea participanţilor la trafic asupra importanţei utilizării centurii de siguranţă şi sancţionarea ne-respectării acestei obligaţii prevăzute de legislaţia rutieră. Poliţiştii rutieri vor efectua controale pe parcursul întregii săptămâni, urmărind gradul de folosire a centurii de siguranţă, atât de către conducătorii auto, cât şi de către pasagerii din autovehicule. Pe parcursul acţiunilor, vor fi verificate toate categoriile de autovehicule, atât cele înmatriculate în România, cât şi cele înmatriculate în alte state. Poliţia recomandă tuturor şoferilor să conducă foarte prudent. Pentru prevenirea producerii accidentelor de circulaţie pe fondul condiţiilor meteorologice nefavorabile, conducătorii auto trebuie să acorde o atenţie deosebită, pentru că poartă nu doar responsabilitatea siguranţei lor, ci şi a călătorilor. Conducătorii auto sunt sfătuiţi ca, înainte de plecarea în cursă, să se informeze asupra condiţiilor de deplasare pe traseul ales, despre condiţiile meteo rutiere prognozate pentru zona tranzitată şi să-şi echipeze autovehiculul corespunzător. Prevederile legale interzic circulaţia autovehiculelor fără ca acestea să fie dotate cu anvelope de iarnă, pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, fără a face vreo referire la o dată calendaristică. Şoferii sunt sfătuiţi să manifeste prudenţă sporită şi să adapteze permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic. Astfel, chiar dacă se află în localităţi sau în afara lor, iar partea carosabilă este umedă ori acoperită de polei sau mâzgă, trebuie să circule cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare.
Este imporatnt să se evite acţionarea bruscă a frânei şi a mecanismelor de direcţie, deoarece se poate derapa foarte uşor. Trebuie folosită cu precădere frâna de motor, iar pe porţiunile acoperite cu mâzgă sau polei nu trebuie să se vireze şi să se frâneze în acelaşi timp. La pornire, pentru a evita patinarea roşilor, şoferii sunt sfătuiţi să demareze uşor şi să accelereze progresiv, pentru a evita patinarea roşilor şi derapajul. În situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza ploii, a lapoviţei sau a ninsorii, folosirea luminilor de către ceilalţi conducători auto reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers. De aceea, poliţiştii rutieri recomandă ca luminile de întâlnire să fie folosite pe timpul zilei permanent, mai ales în condiţii de vreme nefavorabilă. De asemenea, trebuie să fie curăţate în permanenţă farurile şi blocurile de semnalizare şi trebuie folosită corespunzător instalaţia de ventilaţie – climatizare. Totodată, conducătorii auto începători sunt sfătuiţi să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului în condiţii de drum alunecos, pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere nedorite. Aceştia, dacă vor opta pentru plecarea la drum, trebuie sărespecte cu stricteţe prevederile legale pentru conducători auto cu mai puţin de un an practică, a căror viteză maximă admisă în afara localităţilor trebuie să fie cu 20 Km/h mai mică.
Poliţiştii rutieri verifică dacă şoferii poartă centură de siguranţă
Date: