Pompierii dâmboviţeni au primit tehnică nouă de intervenţie

Date:

La sfârşitul săptămânii trecute, în dotarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al Judeţului Dâmboviţa au intrat trei ambulanţe SMURD – tip B2, o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime (autoscară) şi un container electrogenerator.
Cele trei ambulanţe SMURD au fost achiziţionate prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020 -„Îmbunătăţirea capacităţii de intervenţie la urgenţele medicale”.
Prin acest program derulat de către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, prin intermediul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, sistemul integrat de urgenţă va beneficia de o îmbunătăţire a serviciilor acordate, evaluarea primului-ajutor calificat, acordarea asistenţei medicale şi transportul pacienţilor fiind asigurate la standarde ridicate.
Autospeciala de intervenţie şi salvare de la înălţime şi containerulelectro-generator au fost achiziţionate prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014 – 2020, care are drept scop consolidarea rezilienţei la dezastre, prin îmbunătăţirea capabilităţii de răspuns la situaţiile de urgenţă generate de cutremure, alunecări de teren, eşecul utilităţilor publice, accidente tehnologice, inundaţii şi incendii. CARACTERISTICI TEHNICE
Ambulanţă de urgenţă tip B2, Volkswagen Transporter T6, tracţiune 4X4.
Motor: Volkswagen; putere – 204 CP; capacitate cilindrică de 1968 cm3; norma de poluare Euro 6; cutie de viteze automată cu 7 trepte;
Destinaţie: Ambulanţa de urgenţă de tip B2 este destinată pentru intervenţie în caz de urgenţe medicale, precum şi în cazul producerii unor situaţii de urgenţă care necesită folosirea acestora.
Autoscara are în componenţă: autoşasiu Iveco Eurocargo, cabina şoferului şi a servanţilor (1+2 locuri), instalaţia de calare (asigură orizontalizarea autospecialei în vederea lucrului cu instalaţia specială), instalaţia specializată pentru intervenţie şi salvare de la înălţime, turn rotator cu pachet de scări extensibile, platformă de lucru la vârf, instalaţia pentru stingerea incendiilor (montată în platforma de lucru şi prevăzută la capătul superior cu un tun de refulare apă şi spumă), lift (care asigură urcarea/coborârea persoanelor în/din platforma de lucru – capacitate 3 persoane), dispozitivul tip macara (troliu cu capacitatea de ridicare de 300 kg), instalaţia de avertizare de siguranţă şi de limitare a funcţionării în afara ariei de lucru, accesorii pentru intervenţie şi stingere.
Caracteristici funcţionale:
– înălţimea maximă de ridicare: 42 m +/-3m;
– unghi de rotire: 00 – 3600;
– unghi de înclinare în plan vertical: -170 –
750;
– unghi de orizontalizare a turnului rotitor:
+/- 200
Destinaţie: Autoscările sunt destinate, în special pentru pătrunderea rapidă a pompierilor în părţile superioare ale clădirilor, fără a fi necesară folosirea mijloacelor de urcare cu care este prevăzut obiectivul (scări exterioare şi interioare, ascensoare), care frecvent, în cursul unui incendiu, ar putea fi lipsite de eficienţă sau deteriorate. Autoscările pot fi folosite şi pentru: lucrul cu substanţe de stingere de la înălţime, pentru iluminarea anumitor zone pe timpul nopţii, pentru salvarea persoanelor şi bunurilor, ca macara (masa maximă ridicată fiind de 300 kg).
Container suport logistic al intervenţiei tip IV-iluminat (450 kVA şi accesorii) Motor: Volvo Penta, capacitate cilindrică 16.120 cm3, supraalimentat cu răcire intermediară; consum 74 l/h, la sarcina de 75%;
Putere motor termic: 430 kW;
Putere generator: 510 kVA, randamentul de 94%, turaţia de 1500 rot/min.
Capacitate rezervor combustibil: 1000 litri, motorină.
Destinaţie: Containerul este destinat pentru alimentarea cu energie electrică a unor tabere mobile (iluminat şi asigurarea energiei pentru agregate electrice), precum şi pentru alimentarea unor alţi consumatori de energie electrică (gospodarii, spitale etc.) în cazul producerii unor situaţii de urgenţă care determină întreruperea alimentării cu energie electrică de la reţeaua naţională.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Ce servicii oferă un detectiv particular și cum te pot ajuta?

Când vine vorba de situații delicate care necesitată discreție...

Servicii SEO: Ghid Complet pentru Creșterea Vizibilității Online

Într-o lume digitalizată, vizibilitatea pe internet este esențială pentru...

Cele mai bune saltele pentru dormitor în Moldova

Un somn odihnitor este esențial pentru sănătatea noastră fizică...

Stiluri Elegante pentru Femei – Rochii Hermosa și Pantofi Asortați

Moda modernă oferă o varietate de opțiuni pentru femeile...