Prea devreme, mult prea devreme…

Date:

Vine un moment în viață când, fără să vrei, constați că plecarea definitivă dintre noi a unui OM lasă un gol imens pe care nu poate nimeni să-l umple pentru simplu fapt că ceilalți nu reușesc să ajungă la același nivel valoric cu acesta.
Ghiorghi Zotic a fost un excelent om de afaceri, un bun cunoscător al firii omenești, ceea ce i-a permis să se adapteze vremurilor în care a trăit. Ghiorghi Zotic, omul, avea o vorbă a lui: “Indiferent ce se întâmplă, mergem mai departe !”. Această stare de permanent optimism l-a ajutat să înfrunte furtunile vieții. Mai mult chiar, de multe ori a dovedit că are un suflet cum rar întâlnești, ajutând, când avea ocazia, pe cei pe care soarta nu prea i-a favorizat. Nu știu ce gândesc alții și puțin îmi pasă, dar sincer să fiu, după ce l-am cunoscut mai bine, pot afirma că Ghiorghi Zotic a fost un om mai mult decât inteligent și, dacă destinul i-ar fi fost în totalitate favorabil, dacă ar fi putut să ajungă ministru de finanțe, românii ar fi avut o soartă mai bună. De fapt, era un așa de bun cunoscător al felului de a fi al oamenilor, încât Ghiorghi Zotic indiferent de ce fel de ministru ar fi fost, în mod sigur ar fi făcut numai lucruri bune ce ar fi rămas în timp. Din păcate, Ghiorghi Zotic s-a născut într-o vreme care nu l-a favorizat și, tot din păcate, a apucat vremuri care mai degrabă au fost sălbatice, decât… democratice. Au fost și sunt vremuri de permanentă hăituială, ceea ce, până la urmă, i-au măcinat lent sănătatea, grăbindu-i plecarea dintre noi.
De multe ori, oamenii, în prostia sau nimicnicia lor, l-au supărat, dar, după ce trecea valul amărăciunii, Ghiorghi Zotic își regăsea zâmbetul și, lucru formidabil, rar la oameni, ierta. Reușea până la urmă să ierte greșelile oamenilor față de el nu pentru că se resemna în fața naturii umane, ci pentru că, așa cum de multe ori spunea, “mă pun în locul celuilalt, încerc să-l înțeleg”. De multe ori, îi înțelegea prea mult pe oameni. De multe ori, lăsa prea mult să treacă de la el. Dar, cu toate acestea, în ciuda junglei de care era înconjurat, a reușit nu numai să rămână în picioare, dar a reușit să rămână OM.
¡n orice domeniu de activitate s-a implicat, a reușit. ¡n fotbal, a reușit. ¡n mass-media, a reușit. ¡n politică, a reușit. A reușit, dar a și fost invidiat. A fost invidiat, fiindcă asta-i firea românului. Românul nu suportă ca cineva să reușească în viață. Poate că ar fi fost de o mie ori, de zece mii de ori mai bine pentru Ghiorghi Zotic să fii plecat din această țară. Poate că ar fi fost mai bine pentru starea lui de sănătate.
¡n fine, așa a fost să fie. Nu știu, poate sunt prea subiectiv, dar cine l-a cunoscut pe Ghiorghi Zotic așa cum l-am cunoscut eu, îmi va da dreptate când afirm că a fost inteligent, dar nu și-a putut valorifica la maxim acest dat de la natură, deoarece s-a născut în locul și în timpul care nu i-au fost favorabile. Oricum, a fost un om printre oameni, cu bune, cu mai puțin bune, dar niciodată nu a fost un om rău. De fapt, chiar dacă nu a reușit în totalitate, Ghiorghi Zotic a avut talentul de a se fi adaptat vremurilor, reușind de foarte multe ori. ¡n final, nu-mi mai rămâne de spus decât:
Dumnezeu să aibă grijă de sufletul lui Ghiorghi Zotic !
Dumnezeu să aibă grijă ca sufletul lui Ghiorghi Zotic să se odihnească în pace !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

SPERANȚE PENTRU ATLETISMUL DÂMBOVIȚEAN

Zilele trecute s-a desfășurat în sala de atletism „Ioan...

Vești bune pentru autoritățile locale: Finalizarea proiectelor europene printr-un mecanism financiar inovativ

Guvernul României a aprobat  prelungirea unui mecanism esențial pentru...

Alegeri parlamentare 2024: Apel la responsabilitate și echilibru din partea cetățenilor

Pe 1 Decembrie, românii sunt chemați să participe la...

Guvernul extinde beneficiile Contractului Colectiv în sectorul bancar

Guvernul României a făcut un pas important pentru îmbunătățirea...
error: Conținutul este protejat!!