Federaţia Română de Baschet anunţă prin intermediul directorului coordonator al Programului Naţional de Dezvoltare „Performabaschet, un pas înainte”, domnul prof. Ion Nicolau, ca în acest sfârşit de săptămână, în perioada 24-25 ianuarie, va avea loc cea de-a patra acţiune de pregătire şi perfecţionare pentru copiii născuţi în 2001 şi 2002.
Astfel, acest program iniţiat de FR Baschet în urmă cu patru ani continuă să se deruleze în paralel cu celelalte proiecte ale baschetului românesc pentru copii, proiecte care se află în plină desfăşurare şi fac parte integrantă din Programul Naţional „Pierre de Coubertain”, iniţiat şi finanţat de Ministerul Tineretului şi Sportului.
în aceste condiţii, vă reamintim că în acest an antrenamentele din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare „Performbaschet, un pas înainte!” au început din octombrie 2014 şi se adresează sportivilor născuţi 2001 şi 2002. Antrenamentele se desfăşoară sub comanda a peste 35 de antrenori, prese-lecţionaţi, în 14 centre din întreaga ţară: Bucureşti, Constanţa, Galaţi, Ploieşti, Piteşti, Braşov, Sibiu, Sf. Gheorghe, Tg. Mureş, Cluj-Napoca, Dej, Baia Mare, Oradea şi Arad. Până în prezent, în cadrul acestor pregătiri lunare centralizate au fost incluşi peste 200 de tineri baschet-balişti.
Directorul Programului Naţional de Dezvoltare „Performbaschet, un pas înainte!”, domnul profesor Ion Nicolau anunţă că, „antrenorii interesaţi, precum şi părinţii copiilor implicaţi, pot viziona antrenamentele, doar cu acordul celor care conduc şedinţele de pregătire”.
Pregătiri la Performbaschet
Date: