PREMIERĂ PENTRU ECHIPELE DIN LIGA A II-A

Date:

Comitetul Executiv din cadrul Federației Române de Fotbal a aprobat, în ședința de luni, 30 septembrie, investiția. Concret, este vorba de un parteneriat cu Hudl, o companie americană fondată în 2006, iar fiecare echipă care va face parte din proiect va avea acces la platformă, pentru a folosi programul de analiză video, care va genera și rapoarte de meci și de statistică.

Astfel, după cum a punctat Răzvan Burleanu, ”fiecare echipă va beneficia de instalarea unei camere de filmat automatizată pentru meciuri, fixă sau mobilă, în funcție de infrastructura stadionului unde își dispută meciurile.

În viziunea FRF, tehnologia reprezintă un element transformator pentru înalta performanță sportivă. Astfel, integrarea tehnologiei în fotbal și adaptarea la nevoile fiecărei echipe poate fi cheia succesului.

Încă din 2023, toate loturile naționale lucrează deja într-un concept comun, iar din vara anului trecut acestui proiect s-au alăturat și cluburile din prima ligă. Acest parteneriat presupune utilizarea unui instrument multidimensional, foarte util pentru antrenori, directori sportivi, dar și pentru scouteri, iar, cu noile opțiuni, inclusiv pentru fiecare jucător care poate avea acces la un conținut video și date personalizat.

Dacă în trecut înregistrarea meciurilor se făcea pe casete VHS și apoi clipurile se prelucrau și distribuiau manual, acum totul se întâmplă într-o singură platformă, în timp real, și poate fi personalizat în funcție de abordarea tactică a fiecărei echipe”.

Într-un comunicat prezentat luni, 1 octombrie, Federația Română de Fotbal a transmis următoarele în cazul proiectului în care se va investi peste un milion de euro:

”Comitetul Executiv al FRF a aprobat în ședința de luni, 30 septembrie, o investiție de aproximativ 1,2 milioane de euro, pe perioada următorilor 4 ani, pentru a sprijini toate loturile naționale, cluburile din Liga 2 Casa Pariurilor, cele mai bune 24 de academii și cluburile din SuperLiga Feminină.

Prin parteneriatul cu Hudl, o companie americană fondată în 2006, lider la nivel global în analiza video și de date în sport cu 230.000 de echipe din peste 40 de sporturi în portofoliu, se va introduce o viziune comună de lucru în cadrul loturilor naționale, care va fi dezvoltată și în cadrul academiilor și cluburilor participante în primele două ligi din fotbalul masculin și în Superliga Feminină.

În cadrul proiectului demarat prin semnarea parteneriatului, Federația Română de Fotbal își propune să formeze și să educe specialiști și membri ai staff-urilor tehnice în colectarea și analiza datelor și să contribuie la dezvoltarea departamentelor de analiză video și date ale cluburilor din România.

Fiecare echipă va beneficia de instalarea unei camere de filmat automatizată pentru meciuri, fixă sau mobilă, în funcție de infrastructura stadionului unde își dispută meciurile. În plus, fiecare echipă va avea acces la platforma Hudl, pentru a folosi programul de analiză video și de a comunica chiar cu jucătorii, la care se adaugă rapoarte de meci și de statistică”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Taberele de schi pentru copii: distracție, învățare și amintiri de neuitat

Taberele de schi pentru copii reprezintă o combinație perfectă...

Cum te poate ajuta un Specialist în Marketing Digital să îți crești vânzările online?

Într-o lume digitalizată, unde competiția este intensă, succesul unei...

TUNISIA ÎI PRIEȘTE TÂRGOVIȘTEANULUI LAURENȚIU REGEHCAMPF

Esperance Tunis, echipa antrenată de Laurențiu Reghecampf (49 de...

FRF IA ÎN CALCUL MODIFICAREA SISTEMULUI DIIN LIGA A III-A

În ultima ședință a Comitetului Executiv al Federației Române...