Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte a găzduit vernisajul celei de-a XlV-a ediţii a BIENALEI DE ARTĂ PLASTICĂ „GHEORGHE PETRAŞCU”, ce poartă numele marelui artist care şi-a legat viaţa şi opera de meleagurile târgoviştene. Festivitatea de înmânare a premiilor şi vernisajul, a avut loc la Muzeul de Istorie, str. Calea Domnească, nr. 189.
În competiţia de anul acesta au fost acceptate 145 de lucrări de pictură şi 16 lucrări de sculptură, juriul întrunit în următoarea componenţă: preşedinte -conf. univ. dr. Marius BARB, membru -Prof. Gheorghe POGAN, membru – lect. univ. dr. Mihai RUSEN, membru – conservator Andrei SCĂRLĂTESCU, membru -muzeograf Maria NEACŞU, secretar -muzeograf Elena ŞONTEA, a hotărât premierea a 7 lucrări de pictură şi 2 lucrări de sculptură ale participanţilor: Ciprian
RADOVAN, Cristian MANGUTA, Valter PARASCHIVESCU, Valeriu SUSNEA, Carmen POENARU, Mihai ŞERBĂNESCU, Adrian Sebastian RIZES-
CU, Iulian Cristea şi Alin Carpen.
Din nefericire, ca la ediţia precedentă, la Secţiunea Sculptură s-au acordat doar Premiul II şi III, juriul hotărând redistribuirea Premiului I de la Secţiunea Sculptură, în cuantum de 2.900 lei, în acordarea a 2 premii ale juriului la secţiunea Pictură.
Premiile au fost acordate de către Consiliul Judeţean Dâmboviţa prin Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte.
PREMIILE LA BIENALA DE ARTĂ PLASTICĂ „GHEORGHE PETRAŞCU”
Date: