Preşedintele Băsescu demisionează doar dacă va demisiona şi Parlamentul. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea: „Sunt de acord să-şi dea demisia toţi parlamentarii care au intrat fraudulos, fără să ia 50% plus unu din voturi”

Date:

Victor PontaComasarea alegerilor pentru europarlamentari cu cele prezidenţiale scot încă o dată animozităţile mocnite dintre USL şi PDL. Cea mai tranşantă opinie a fost prezentată, în urmă cu 48 de ore, de către fostul premier, Emil Boc, actualmente primar al Clujului, ce consideră această comasare o şmecherie a USL-ului, fără să ofere vreun argument prea credibil în sprijinul acestei afirmaţii. Pe de altă parte, tentativa de a-l scoate pe Traian Băsescu din viaţa politică românească, prin cele două re-ferendumuri de suspendare, s-a dovedit un eşec, scoţând din nou în evidenţă abilitatea de a-şi salva poziţia, dar şi de a proteja într-o oarecare măsură propria clientelă, constituită şi bine organizată propagandistic într-o formaţiune politică rezistentă, în ciuda valului de dezertări din 2012.
Desigur, pentru PDL se pune şi problema găsirii unui urmaş politic al lui Traian Băsescu ce poate fi capabil cel puţin să-l egaleze ca diplomaţie, abilitate şi putere de a-şi subordona voinţa electoratului propriei sale voinţe. Să nu uităm că primul sondaj de opinie din 2013 trage un mic semnal de avertizare pentru USL. Astfel, conform rezultatelor obţinute prin sondarea opiniei publice de către IRES, USL ar câştiga detaşat alegerile parlamentare, actuala putere obţinând 62% din voturi, cu două procente mai puţin faţă de rezultatele oferite de studiul realizat în perioada 19-21 decembrie 2012 de către acelaşi institut. De slăbiciunea USL profită PDL care urcă de la 15% la 17 procente, pe locul trei fiind PP-DD şi el cu două procente în plus faţă de anul trecut, respectiv 11%. Cu toate acestea, nu trebuie ignorat faptul că o parte a militanţilor dreptei, pentru a rămâne la putere, a cochetat în ultimii doi ani cu ideea înfiinţării unui partid nou deoarece sfârşitul anului 2012 şi alegerile au consemnat un eşec categoric, care nu a anihilat cu totul speranţa unei înnoiri politice spectaculoase. Astfel, deputatul european Cristian Preda se întreba recent dacă nu ar fi bine să apară un partid nou, care să vorbească în numele celor nereprezentaţi. Sondajul realizat de IRES la începutul lunii ianuarie 2013 a calmat spiritele: 62% au răspuns că nu vor vota un partid nou, iar 27% sunt dispuşi să o facă. De asemenea, 8% ar fi înclinaţi să voteze un partid nou doar în anumite condiţii. Ca întotdeauna, restul de 3% nu ştiu pe ce lume trăiesc sau sunt marcaţi de vechea frică de a răspunde sincer. Oricum, 27% + 8% + cei 3% să zicem indecişi = 38%. Este un procent care poate oricând creşte dacă actuala clasă politică va continua să dezamăgească populaţia. Ne referim la acea parte a populaţiei care nu are niciun interes clientelar cu niciun partid politic.
Lovitura sub centură
Dar revenind la subiectul comasării alegerilor prezidenţiale cu cele europarla-mentare, din 2014, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale, Bogdan Oprea, a precizat miercuri că preşedintele Traian Băsescu nu are o poziţie oficială. Dar asta a fost miercuri. La scurt timp, animozitatea dintre USL şi PDL a izbucnit materializată în declaraţia preşedintelui Băsescu: „Vă amintesc că eu le-am propus alegerile acum doi ani. A fost o scrisoare care a fost ruptă. (… ) Cred că singura variantă a fost cea care a mai funcţionat: alegeri parlamentare cu cele prezidenţiale, lucru pe care l-aş îmbrăţişa şi mâine cu speranţa că vor respecta şi referendumul privind parlament unicameral şi 300 de parlamentari. Mâine îmi depun mandatul alături de 588 de parlamentari. Ca să facem singura combinaţie posibilă şi la care avem precedent. Victor Ponta nu a încălcat protocolul şi nu a dus în spaţiul public discuţia, ci doar a reacţionat. Eu nu am aceeaşi relaţie cu domnul Antonescu. Ce faci cu preşedintele ales în luna mai, îi dai un cerc cu care să facă rotocoale în jurul Cotrocenului? E ridicol! Ce te faci cu un preşedinte ales care stă nouă luni, când îl validează CCR. E o copilărie. Mandatul meu se termină pe 22 decembrie. Până pe 22 decembrie se plictiseşte bietul om, nu poate depune jurământul. Putem stabili de comun acord demisia simultană a Parlamentului şi Preşedintelui şi venim în exigenţele referendumului din 2009”.
Reacţia la afirmaţia preşedintelui Băsescu nu a întârziat, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, declarând: „Sunt de acord să-şi dea demisia toţi parlamentarii care au intrat fraudulos, fără să ia 50% plus unu din voturi. Toţi aceşti oameni să-şi dea demisia, şi atunci Parlamentul ar intra în limitele bunului-simţ şi ale normalităţii. Valeriu Zgonea a spus că Parlamentul a fost „umplut” de parlamentarii care au intrat în Legislativ la redistribuire: „Suţin ca toţi deputaţii care au intrat la a doua sau a treia redistribuire şi care au umplut Parlamentul şi ne-au făcut de ruşine să părăsească Parlamentul, să-şi dea demisia. Să ramână cei care au 50% plus unu din voturi, iar în judeţele în care se face redistribuirea să fie redistribuirea normală ca să se ocupe numărul de mandate care sunt în judeţul respectiv. În rest, acasă!”.
Adevărul este că propunerea lui Traian Băsescu înseamnă şi destabilizarea economică a României ca efect al destabilizării politice pe care ar produce-o demisia Parlamentului, simultan cu cea a preşedintelui. Pe scurt, propunerea lui Băsescu nu înseamnă doar efortul PDL-ului de a recâştiga ceva mai mult din puterea pierdută în 2012, înseamnă, de asemenea, pierderea încrederii investitorilor străini şi a FMI-ului, a Băncii Mondiale şi a altor instituţii internaţionale similare, ceea ce ar afecta dezvoltarea României, în plan economic şi social. Pe scurt, este asemenea unei lovituri sub centură dată poporului român.
Jocul de tenis al preşedintelui
Nici Crin Antonescu, preşedintele PNL-ului, nu a stat indiferent în ceea ce priveşte comasarea alegerilor din 2014: „Din câte am discutat cu Victor Ponta, domnia sa e foarte hotărât să pledeze pentru cinci ani şi probabil că acest argument, să separăm alegerile parlamentare de alegerile prezidenţiale, dorinţă pe care şi eu o am, pentru că nu este normal, am văzut care sunt caracteristicile şi gusturile noastre electorale, ale noastre, ale românilor în general, e foarte clar, vedem asta de la alegerile pentru primării, am văzut asta şi de la alegerile prezidenţiale, indiferent cine a câştigat, cine a pierdut, e clar că sunt candidaţi care tractează. Şi nu este normal ca un candidat foarte valoros, hai să vă dau un exemplu, foarte valoros ca şi candidat, un candidat puternic şi care a tras foarte mult, Traian Băsescu a gonflat, aşa cum s-a văzut până la urmă în chip artificial, un partid, PDL, care a ajuns la 30%, când el nu avea mai mult de, hai să zic generos, un 15% pe structurile sale, pe ceea ce avea el de spus societăţii. Deci, probabil, că vom merge pe cinci ani. (… ) Dar repet, acestea sunt părerile noastre în USL, nici acestea definitivate şi asumate oficial. Reamintesc că discuţia despre reforma Constituţiei, despre modificările de tot felul, mari sau mici, importante sau mai puţin importante vor fi rezultatul unui dialog larg, public nu doar parlamentar, dar în orice caz parlamentar şi cu partidele politice din opoziţie. Deci nu vom avea o Constituţie modificată sub ştampila exclusivă a
USL”.
Referitor la condiţia pusă de către Traian Băsescu, Victor Ponta a declarat ieri: „Eu chiar vreau alegeri parlamentare, ca să nu mai intre nimeni de la PDL, toţi ăştia care au luat locul doi. Traian Băsescu a jucat tenis (n. red.: cu declaraţiile). Sunt convins că, discutând mai puţin inflamat, o să vedem dacă e mai bine ca România să stea şase luni în campanie anul viitor sau mai puţin. Mizez pe raţiune, chiar dacă vine un pic mai tîrziu. Au sărit toţi de la PDL că nu e bine, să ne zică ei când e bine (… ) E o idee frumoasă, deci înseamnă că nu demisionează!” (n. red.: referitor la ideea lui Băsescu că va demisiona doar dacă demisionează toţi cei 588 de parlamentari). Nu asta e ideea, că eu demisionez şi dl. Antonescu, şi cei de aici, dar dacă îi convinge dl. preşedinte Băsescu pe cei de la PDL să demisioneze, eu vreau alegeri, eu chiar vreau alegeri parlamentare ca să nu mai intre nimeni de la PDL. Să nu mai fie toţi ăştia care au intrat de pe locul doi. E o poveste! Sigur că preşedintele a jucat tenis, hai să-l refuz că nu-mi dau demisia dar să zic şi eu ceva care nu se poate. Eu sunt convins în continuare că discutând mai puţin inflamat şi mai raţional, o să vedem dacă e bine pentru România să stea anul viitor, şase luni în campanie sau dacă e bine să stăm mai puţin în campanii electorale, lucru pe care o să-l decidem împreună, imediat după ce ne gândim puţin, în rest, repet, eu mizez totuşi pe raţiune, chiar dacă asta vine un pic mai târziu… nici nu ştii ce am propus şi am văzut cum au sărit toţi în sus, de la PDL, că nu e bine”.
Model german, realitate românească
Pe scurt, subiectul alegerilor a produs valuri mari în lumea politicului care nu mai este procupată, deocamdată, de lumea reală în care trăieşte o populaţie care suportă, tot deocamdată, efectul negativ produs de gafele, răutăţile şi foamea de putere a partidelor, foame ce nu coincide cu cea concretă a vieţii de zi cu zi.
Astfel, PDL şi UDMR,
ambele în Opoziţie, susţin sistemul mixt de vot pe model german, dar au viziuni diferite în ceea ce priveşte numărul de parlamentari şi modul de reprezentare a celor două Camere ale Legislativului. Pesediştii şi liberalii pornesc de la un sistem bicameral cu aproximtiv 400 de parlamentari, care se bazează pe principiul separării atribuţiilor celor două Camere ale Parlamentului. Deci, Senatul ar trebui să aibă ca atribuţii, în viziunea USL, doar reprezentarea regiunilor şi a autorităţilor administraţiei publice locale. USL ia în calcul varianta ca fiecare judeţ să fie reprezentat de către doi senatori, astfel încât numărul maxim al reprezentanţiilor Camerei Regionale să fie în jur de 100.
Pe scurt, proiectul legii electorale ar ţine strict de proiectul regionalizării şi, implicit, şi modificarea Constituţiei. Dar în interiorul USL există două variante de lucru: reîntoarcerea la sistemul de vot pe liste sau cel mixt, după model german.
Concluzia este una singură: români, mai aveţi de tras cu preşedintele României! Joacă tare. Şi ştie de ce: flota, tăierile de salarii, concedierile masive, protejarea clientelei politice, jaful banului public de către ai lui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

REMIZĂ ÎN ANONIMAT

Stadionul Steaua a găzduit, marți seară, ultimul meci al...

VĂTAVU, MULȚUMIT DE PUNCTUL SCOS ÎN GHENCEA

Steaua a remizat, pe stadionul Ghencea, scor 1-1, cu...

CHINDIA SMULGE UN PUNCT PE TERENUL STELEI

Steaua București - Chindia Târgoviște 1-1 (1-0) Stadion: Ghencea. Au marcat:...

Moreni: Se fac înscrieri pentru participarea la Cupa Moș Crăciun, la înot

Copiii din Municipiul Moreni, cu vârsta cuprinsă între 5...
error: Conținutul este protejat!!