Cum la „Arcul de Triumf” nu sunt încă finalizate lucrările pentru amplasarea sistemului VAR, Dinamo ar putea debuta în noul sezon, cu CSU Craiova, pe noul stadion „Eugen Popescu”. Acest lucru a provocat nemulțumirea președintelui Chindiei, Andrei Cordoș, chiar fost jucător al alb-roșilor în prima parte a sezonului 2014/2015.
Luni, Comisia de omologare LPF-FRF-eAD a fost prezentă la noul stadion din Târgoviște, dar nu doar la cererea Chindiei, ci și a celor de la Dinamo. Astfel, clubul local a obținut omologarea arenei pentru liga a 2-a, iar bucureștenii pentru SuperLigă.
Dinamo mai avea ca variantă și „Arcul de Triumf”, dar acolo nu este sigur că vor fi finalizate lucrările necesare instalării camerelor VAR. Ca să își asigurea o variantă de rezervă, „câinii” au și făcut o cerere către administratorii stadionului „Eugen Popescu”, să poată juca acolo în prima etapă.
Acest scenariu nu i-a picat bine președintelui Chindiei, Andrei Cordoș. Acesta este extrem de nemulțumit și explică de ce:
„Eu nu m-am opus să vină Dinamo. Eu mă opun să vină orice altă echipă să se antreneze și să joace aici. Noi avem un proiect nou, o echipă mult schimbată, aveam nevoie de liniște, să fim lăsați în pace, să ne cunoaștem, să ne sudăm, să formăm un grup unit ca să putem promova.
În momentul de față vom fi nevoiți ca toate acțiunile noastre să fie întrerupte, să ne mutăm din stadion, să nu avem teren de anterenament, să ne facem programul după altă echipă care vine să joace aici. Probabil că noi, fiind de liga a 2-a, vom fi programați după ei, ca sunt de primă ligă. Automat, terenul va fi mult mai rău.
Am toate argumentele să mă gândesc că acesată stare de lucruri ne va îngreuna situația. Numai că noi nu avem nici un cuvânt de spus, stadionul este al Primăriei, ei decid”. Situația este cu atât mai dificilă cu cât în Târgoviște nu există niciun alt teren de iarbă pentru antrenament. Chindia se pregătește tot pe terenul de joc. Acolo unde va veni să se antreneze și Dinamo, cel puțin o dată, înaintea partidelor pe care le va disputa pe „Eugen Popescu”, a spus Cordoș citat de gsp.ro.
Altfel, echipa locală ar fi nevoită să caute alte baze de pregătire cu gazon, în localitățile din împrejurimi, la Aninoasa sau la Viișoara.
În condițiile actuale, cel mai probabil Dinamo va debuta în SuperLigă, cu CSU Craiova, pe stadionul din Târgoviște, care aparține Primăriei. Se mai așteaptă până miercuri-joi un răspuns la „Arc”, dacă se vor rezolva la timp sau nu problemele legate de sistemul VAR.