Sala mare a Prefecturii Dâm-boviţa a găzduit Colegiul Prefec-tural ce a avut pe ordinea de zi aprobarea Planului de acţiuni al Judeţului Dâmboviţa pe anul 2013, pentru realizarea obiectivelor cuprinse în Programul de Guvernare. Totodată, toate instituţiile deconcentrate şi-au prezentat principalele obiective pentru acest an. De la şedinţa Colegiului Prefectural nu a lipsit nici preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, care a criticat în termeni duri, fără nume şi prenume, activitatea şi atitudinea unor şefi de deconcentrate. Scurt şi la obiect, preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuian, a spus că, de când lucrează el în administraţie, nu a mai întâlnit atâţia mâncători de vorbe. Ba, mai mult, a mai afirmat că unii şefi de deconcentrate se trezec vorbind ca proasta-n târg şi suferă de meritocraţie. Adrian Ţuţuianu le-a cerut şefilor de deconcentrate să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu cu respectarea legii şi că nu vrea să mai audă numele de Adrian Ţuţuianu sau Victor Sanda pronunţat în vreo instituţie atunci când cineva vine să se angajeze şi este trimis mai întâi la prefect sau la preşedintele CJ Dâmboviţa să discute. Adrian Ţuţuianu a dat şi un exemplu care s-a petrecut de curând, şi anume că, într-o instituţie publică, o persoană a mers să se angajeze, iar acesteia i-a fost cerută suma de 3000 euro şpagă şi trimisă să dicute mai întâi cu Adrian Ţuţuianu. Indignat de ceea ce se întâmplă în instituţiile publice, Adrian Ţuţuianu a afirmat clar şi răspicat în faţa şefilor de deconcentrate că, dacă se va mai întâmpla aşa ceva, cei care se fac responsabili vor fi executaţi imediat, adică daţi afară. Ba, mai mult, preşedintele Cj Dâmboviţa a spus că deja a sesizat unele instituţii ale statului privind cazul mai spus prezentat, cu persoana care a mers să se angajeze, iar acesteia i-a fost cerută suma de 3000 euro
şpagă.
Preşedintele CJ Dâmboviţa a dat de pământ cu şefii de deconcentrate
Date: