Preşedintele CJ Dâmboviţa. Alexandru Oprea: Primarii să dea dovadă de responsabilitate înainte de a lansa în spaţiul public aprecieri eronate în legătură echilibrarea bugetelor locale

Date:

La începutul acestei săptămâni, Consiliul Judeţean Dâmboviţa a aprobat hotărârea privind repartizarea, pe anul 2017, a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată şi din cota de 18,5% din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor. Foarte mulţi primari şi-au exprimat nemulţumirea: „Am remarcat faptul că, în spaţiul public, circulă informaţii eronate cu privire la repartizarea pe anul 2017 a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată şi din cota de 18,5% din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor.
Facem precizarea că repartizarea sumelor pentru echilibrarea bugetelor locale este un atribut aflat strict în competenţa Consiliului Judeţean Dâmboviţa. Mai mult decât atât, Consiliul Judeţean Dâmboviţa a iniţiat, în acest sens, sesiuni de consultare cu toţi reprezentanţii unităţilor administrativ-teritoriale (UAT-uri) anume pentru a crea o repartizare raţională a sumelor în funcţie de priorităţi, proiecte şi, mai ales, criterii precum: sumele alocate în anul 2016 de către Consiliul Judeţean Dâmboviţa comparativ cu sumele repartizate în anul 2017 de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dâmboviţa (AJFP) Consiliului Judeţean Dâmboviţa; sumele necesare pentru cofinanţarea proiectelor de dezvoltare locală şi a proiectelor de infrastructură locală; plata angajamentelor asumate; achitarea contribuţiilor datorate către asociaţiile de dezvoltare intercomu-nitară.
Prezenţa reprezentanţilor UAT-urilor la sesiunile de consultare este consemnată în convocatoarele existente la sediul Consiliului Judeţean Dâmboviţa.
Dintr-o simplă analiză comparativă, cu excepţia UAT Găeşti, fiecare localitate din Judeţul Dâmboviţa a primit sume mai mari decât în anul 2016. S-a ţinut cont de necesitatea închiderii unor proiecte pe care le au anumite unităţi administrativ-teritoriale (UAT Fieni şi UAT Pucioasa). În speţă, municipiile şi oraşele au primit alocări substanţiale, care ţin de nevoia stringentă de realizare a unor obiective aflate în derulare şi care vizează nu numai dezvoltarea UAT-ului în sine, ci a întregii zone din care localitatea în cauză face parte.
Repartizarea a ţinut cont şi de sumele alocate de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dâmboviţa, astfel încât suma alocată de la Consiliul Judeţean Dâmboviţa să permită echilibrarea bugetului. Menţionăm că, la realizarea acestui buget, au fost luate în calcul expertizele făcute de echipe de specialitate din cadrul Consiliul Judeţean Dâmboviţa, şi anume: preşedintele şi vicepreşedinţii, consilierii Cabinetului Preşedintelui, reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Infrastructură Locală şi ai Direcţiei Economice.
Ne exprimăm regretul pentru faptul că, din păcate, unii reprezentanţi ai UAT-urilor nu pot încă face diferenţa între o sumă prognozată în vederea alocării şi o sumă alocată efectiv, alegând, din motive subiective, să denatureze procesul de echilibrare a bugetului în favoarea unor aprecieri şi judecăţi de valoare nefondate. Adăugăm că, iniţial, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dâmboviţa a repartizat Consiliului Judeţean Dâmboviţa suma de 41.354 mii lei pentru fundamentarea bugetului, pentru ca, ulterior, suma să fie diminuată la valoarea de 21.112 mii lei, diferenţa dintre cele două valori fiind repartizată UAT-urilor de către AJFP. În consecinţă, instituţia noastră a repartizat suma primită în aşa fel încât să existe un echilibru între alocările făcute de ea şi AJFP.
Considerăm că această repartizare vine în sprijinul tuturor UAT-urilor atât în vederea finalizării unor proiecte derulate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală sau derulate în asociere cu Consiliul Judeţean Dâmboviţa, cât şi a elaborării unor PUG-uri menite să sprijine investiţiile locale. Pe această cale, respingem orice încercare ce vine să creeze o imagine distorsionată a realităţii aspectelor mai sus-prezen-tate.Totodată, facem apel la toţi reprezentanţii UAT-urilor să dea dovadă de responsabilitate înainte de a lansa în spaţiul public aprecieri eronate sau fără fundament în legătură cu această repartizare.”, a precizat preşedintele CJ, Alexandru Oprea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

REMIZĂ ÎN ANONIMAT

Stadionul Steaua a găzduit, marți seară, ultimul meci al...

VĂTAVU, MULȚUMIT DE PUNCTUL SCOS ÎN GHENCEA

Steaua a remizat, pe stadionul Ghencea, scor 1-1, cu...

CHINDIA SMULGE UN PUNCT PE TERENUL STELEI

Steaua București - Chindia Târgoviște 1-1 (1-0) Stadion: Ghencea. Au marcat:...

Moreni: Se fac înscrieri pentru participarea la Cupa Moș Crăciun, la înot

Copiii din Municipiul Moreni, cu vârsta cuprinsă între 5...
error: Conținutul este protejat!!