Comitetul Executiv Judeţean al PSD Dâmboviţa s-a reunit astăzi, 9 februarie 2019. Au participat 121 de delegaţi: primari, preşedinţi de organizaţii, secretari, consilieri judeţeni şi parlamentari.
Potrivit preşedintelui interimar PSD Dâmboviţa, Rovana Plumb a fost prezentat şi un raport de activitate al preşedintelui CJ Dâmboviţa, Daniel Comănescu unde au fost identificate multe disfuncţionalităţi, obiective care nu au fost realizate.
Ca urmare a faptului că în repetate rânduri, preşedintele interimar PSD Dâmboviţa, ministrul Rovana Plumb a spus public că preşedintele CJ, Daniel Comănescu nu are nicio treabă cu problemele administrative ale judeţului, Comitetului Executiv Judeţean al PSD Dâmboviţa i s-a propus la vot excluderea preşedintelui CJ, Daniel Comănescu din PSD. Votul a fost deschis. Cu 112 voturi pentru, 3 voturi împotrivă şi 6 abţineri, preşedintele CJ, Daniel Comănescu a fost exclus din PSD Dâmboviţa.
Decizia Comitetului Executiv Judeţean al PSD Dâmboviţa urmează să fie validată în Comitetul Naţional al PSD. Daniel Comănescu nu mai are calitate de membru PSD şi nici consilier judeţean. Preşedintele interimar PSD Dâmboviţa, ministrul Rovana Plumb a subliniat faptul că decizia a fost luată conform Statutului, atât a Articolului 30, aliniatele 3, 9, 11, cât şi Articolului 38 din Statututul PSD care este în vigoare şi care a fost adoptat anul trecut, în primăvară, de către Congres. Alexandru Oprea
revine la conducerea CJ Dâmboviţa
Noul preşedintele al CJ Dâmboviţa propus de PSD şi votat în CEx Dâmboviţa, cu 120 de voturi pentru şi un vot împotrivă, este Alexandru Oprea, consilier judeţean şi fost preşedinte CJ Dâmboviţa. Alexandru Oprea a făcut şi prima declaraţie.
Noua echipă de la Consiliul Judeţean Dâmboviţa va fi formată din: preşedinte CJ Dâmboviţa, Alexandru Oprea şi vicepreşedinţi CJ Dâmboviţa, Luciana Cristea şi Alin Manole.
Alexandru Oprea şi-a dat demisia de onoare din funcţia de preşedinte al CJ Dâmboviţa, în urmă cu un an şi asta ca urmare a neînţelegerilor pe care le-a avut cu fost preşedinte al PSD Dâmboviţa.
Alexandru Oprea a rămas membru PSD şi consilier judeţean şi acum iată că revine din nou în fruntea CJ.
Preşedintele CJ Dâmboviţa, Daniel Comănescu, exclus din PSD Dâmboviţa, iar Alexandru Oprea revine la conducerea CJ Dâmboviţa
Date: