Programul vizitei oficiale pe care preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa (CJD), Daniel Comănescu, o efectuează în aceste zile în provinciile Castellón şi Valencia a cuprins marţi, 26 iunie 2018, o deplasare în localitatea Algímia de Alfara, din comunitatea valen-ciană Sagunto. Aici, preşedintele CJD, însoţit de preşedintele Consorţiului C3/V1 (Palancia Belcaire), Francisco Salt, a vizitat platforma industrială de reciclare a deşeurilor menajere şi industriale, gestionată de această companie. Depozitul de deşeuri, amplasat în imediata apropiere a acestei fabrici de reciclare, ocupă o suprafaţă de 79.000 m2 şi are o capacitate totală de 1.056.000 tone. Reziduurile sunt depozitate prin intermediul unor baloţi (înfoliaţi), acoperiţi cu pământ vegetal şi plante autohtone.
Şeful staţiei de valorificare şi eliminare a deşeurilor urbane, Marek Díaz Bernisz, a prezentat întreg mecanismul de selecţie a materialelor provenite din deşeuri menajere şi industriale, precizând faptul că platforma de la Algímia de Alfara are o capacitate anuală de reciclare de 120.000 tone (aproximativ 40 tone/zi). Instalaţia funcţionează de 8 ani şi preia gunoiul din 53 de localităţi din comunitatea valenciană Sagunto. În cadrul acestei vizite, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Daniel Comănescu, a fost însoţit de Adriana Simionescu – preşedintele „Rumanos en la Plana” şi de Larisa Tudor – preşedintele Centrului Civic Român. Miercuri, preşedintele CJD a continuat vizita de lucru în comunitatea valenciană, având în program o întâlnire cu reprezentanţii unei staţii de tratare a apelor uzate, precum şi o deplasare la un complex regional de turism rural, realizat din fonduri europene. În zilele următoare vor avea loc întâlniri cu oficialităţi ale Guvernului Regional Spaniol al Comunităţii Valenciene, dar şi cu repreze-tanţi ai administraţiei provinciei Castellón şi mediului asociativ.
Preşedintele CJ, Daniel Comănescu a vizitat platforma industrială de reciclare a deşeurilor menajere şi industriale din Algimia de Alfara
Date: