Prevenirea delincvenţei juvenile şi a victimizării elevilor dâmboviţeni

Date:

Poliţiştii de la ordine publică, în colaborare cu efective de la rutieră, au organizat sesiuni de informare pentru elevi şi liceeni, pentru prevenirea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor.
Astfel, copiii şi cadrele didactice au fost informaţi de către poliţişti cu privire la varietatea comportamentelor specifice delincvenţei juvenile care, în funcţie de consecinţele pe care le au, pot fi mai puţin grave (agresivitate verbală) sau grave atât pentru sine, cât şi pentru ceilalţi (absenteism şcolar, consum de droguri şi de băuturi alcoolice, violenţă fizică, nere-spectarea regulilor de circulaţie).
Poliţiştii le-au prezentat beneficiarilor sfaturi utile şi recomandări pentru a reduce gradul de implicare în evenimente negative, precum şi modalităţile concrete de gestionare a unor situaţii care ar putea degenera în altercaţii cu urmări grave. De asemenea, poliţiştii au abordat şi teme privind siguranţa în timpul deplasărilor pe drumurile publice şi în mediul online.
Recomandările Poliţiei Române
fn campaniile sale, Poliţia Română informează în mod permanent cetăţenii cu privire la toate pericolele prezentate mai sus şi oferă soluţii pentru prevenirea situaţiilor neplăcute.
fn primul rând, dialogul părinte-copil este fundamental. Părinţii trebuie să cunoască, ei înşişi, toate situaţiile care pot avea efecte negative asupra copilului. Comunicarea trebuie să se facă ori de câte ori comportamentul minorului este schimbat ca urmare a expunerii la mediul online.
Copilul va fi învăţat să folosească parole pe care să nu le spună nimănui. Totodată, i se va explica necesitatea ca datele sale personale (vârsta, data şi locul naşterii, adresa, numărul de telefon) şi ale părinţilor să nu fie niciodată divulgate.
O altă recomandare este că nu trebuie postate pe reţelele de socializare fotografii, documente, filmuleţe personale, convorbiri private etc.
În acelaşi timp, copilul sau tânărul trebuie să fie învăţat cum să reacţioneze în situaţia în care o persoană necunoscută ori chiar una pe care o cunoaşte îi cere să facă lucruri pe care morala, legea, bunul simţ le interzic.
Este, de asemenea, util să existe un calculator dedicat copilului, care să conţină doar aplicaţii cu un conţinut util, educativ şi să existe posibilitatea restricţionării lor în orice moment în care upgradările înregistrate exced nevoile educaţionale.
Calculatorul va fi plasat într-un loc în care comportamentul copilului să poată fi observat, iar copilul să poată conştientiza acest lucru.
Este bine ca traseele online ale tinerilor utilizatori să nu fie şterse (istoricul). Există aplicaţii în acest sens.
De asemenea, este utilă activarea programelor antivirus, dar şi a programelor de control parental şi a modului pentru copii care ajută la folosirea echilibrată a interne-tului.
Vor fi stabilite de la început reguli pentru accesul online, iar consecinţele nerespectării acestora vor fi clare (gradual, de la efectuarea unor activităţi casnice până la interzicerea accesului la calculator pe o perioadă determinată de timp).
Copiii nu accesează internetul doar acasă. În aceste condiţii, scuze precum „s-a descărcat acumulatorul” sau respingerea apelului părinţilor vor constitui semnale de alarmă în ceea ce priveşte comportamentul copilului.
Copilul nu trebuie certat sau descurajat dacă totuşi se întâmplă lucruri care nu sunt de dorit. Este foarte important ca greşelile să nu se mai repete, iar din fiecare situaţie să fie trase învăţămintele corecte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Cum sa gasesti cea mai buna solutie de transport cand vii in tara

Daca ai planificata o calatorie in tara, serviciile de...

Explozie în comuna dâmbovițeană Vișina 

Pompierii au fost solicitați să intervină în cazul unei...