Chiar dacă în ultimul an, la nivelul judeţului Dâmboviţa, s-a înregistrat o diminuare semnificativă a infracţiunilor juvenile, prevenirea comportamentelor delincvenţiale şi siguranţa copiilor continuă să fie şi în anul 2013 un domeniu prioritar al Poliţiei Române, tocmai din cauza vulnerabilităţii pe care o prezintă această categorie de persoane.
Pentru judeţul nostru riscul de victimizare a minorilor este mai accentuat decât riscul de implicare în comiterea de infracţiuni.
„Statistic vorbind, anul trecut, la nivelul judeţului Dâmboviţa, s-au înregistrat scăderi ale numărului infracţiunilor comise de minori (224 infracţiuni în 2012, comparativ cu 501 în 2011, rezultând un minus de 277 infracţiuni)”, ne-a declarat comisar şef de poliţie Nina Tatiana Neacşu, Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii.
„În ceea ce priveşte genul infracţiunilor comise de minori, ponderea o reprezintă furtul (129 infracţiuni), urmând infracţiunile la regimul circulaţiei rutiere (31 infracţiuni), tâlhăria (8 infracţiuni), restul fiind încadrate în categoria „alte infracţiuni” cu un total de 56.
Referitor la numărul minorilor care au fost victime ale infracţiunilor, anul trecut s-a înregistrat o creştere cu 31 de cazuri (168 minori victime în anul 2012, comparativ cu 137 în 2011). Cei mai mulţi minori au fost victime ale infracţiunilor de lovire sau alte violenţe (37de infracţiuni) şi furt (62).
Scopul derulării acestui program, atât la nivel naţional cât şi la nivelul judeţului, este acela de pregătire antiinfracţională şi antivictimală a minorilor printr-o serie de acţiuni de prevenire.
În primul rând urmărim identificarea categoriilor de minori aflaţi în situaţii de risc delictual sau victimal, apoi informarea antiinfracţională şi antivicti-mală a acestora în vederea adoptării unui comportament bazat pe respectarea legii şi adoptarea unei atitudini preventive, iar apoi consolidarea parteneriatului poliţie-şcoală în vederea dezvoltării procesului educaţional”, a mai precizat Nina Tatiana Neacşu.
Prevenirea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor rămâne prioritate naţională
Date: