Prevenirea şi combaterea delincvenţei juvenile şi victimizării minorilor în şcolile din Pucioasa

Date:

politiaPoliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Pucioasa au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii delincvenţei juvenile şi victimizării minorilor, în incinta şi zona adiacentă a două unităţi de învăţământ din localitate. Cu ocazia acţiunii, au avut loc discuţii interactive cu elevii, în cadrul cărora poliţiştii au prezentat elevilor situaţia operativă înregistrată pe raza judeţului în anul şcolar 2013-2014. Totodată, au fost prelucrate situaţiile în care elevii pot apela numărul unic pentru apeluri de urgenţă112, formele violenţei, răspunderea penală şi contravenţională, precum şi cazuistica înregistrată de la începutul anului şcolar până în prezent.
Poliţiştii împreună cu cadrele didactice au efectuat controale în unităţile de alimentaţie publică din zona centrală a oraşului Pucioasa, ocazie cu care au fost depistaţi patru elevi care absentau de la cursuri. În acest sens, au fost făcute informări către unităţile de învăţământ, pentru a dispune măsuri. De asemenea, în cadrul acţiunii, au fost aplicate 2 sancţiuni contravenţionale conform Legii 61/199. Întrucât siguranţa în şcoli constituie o prioritate pentru poliţia dâmboviţeană, astfel de acţiuni se vor organiza periodic, pe raza întregului judeţ.
Pentru prevenirea implicării copiilor în acte delincvenţiale, precum şi pentru evitarea victimizării acestora, poliţiştii recomandă:
Părinţilor:
– Încercaţi să aflaţi cât mai multe despre grupul de prieteni al copilului dumneavoastră!
– Discutaţi cu copilul astfel încât să-i cunoaşteţi în permanenţă programul! – Fiţi atenţi la schimbările în comportamentul copilului (program, atracţie faţă de jocuri pe calculator/internet, oboseala excesivă, nervozitate, prieteni noi, aspect fizic, vocabular, rezultate la şcoală)!
– Nu-i oferiţi copilului sume mari de bani sau obiecte de valoare!
– Ţineţi permanent legătura cu cadrele didactice!
Copiilor:
– Aveţi încredere în persoanele apropiate (părinţi, bunici, profesori)!
– Nu încercaţi să consumaţi alcool, tutun sau alte droguri; puteţi deveni dependent!
– Evitaţi să vă expuneţi pe stradă sau la şcoală cu obiecte de valoare; puteţi deveni cu uşurinţă victimă!
– Violenţa naşte violenţă; fiţi calmi şi evitaţi conflictele!
Solicitaţi sprijin părinţilor, cadrelor didactice sau consilierilor şcolari pentru a preveni transformarea unei discuţii contradictorii în acţiuni violente!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

ECHIPA ETAPEI NU E PENTRU VOLEIBALISTELE DE LA CSM TÂRGOVIȘTE

Volei Alba Blaj a câștigat duelul pentru primul loc...

Idei interesante pentru mânere și butoane pentru ușile de interior

Mânerele și butoanele pentru ușile de interior sunt detalii...

Târgoviște sărbătorește 1 Decembrie, Ziua Națională a României 

Târgoviște se pregătește să celebreze cu mândrie Ziua Națională...

„Perspective florale” la Biblioteca Județeană Dâmbovița

Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița invită publicul să...
error: Conținutul este protejat!!