Prietenia cu Dumnezeu

Preot Ioan ŞTEFĂNESCU
Văzând răspândirea nestăvilită a răutăţii şi a păcatului în lumea de azi şi cursele întinse cu plasele ei care prind tot mai multe suflete, m-am gândit să fac ceva, cât de puţin, pentru oprirea acestui rău înfricoşător al păcatului, să aprind o lumânare care să lumineze, să păzească şi să folosească duhovniceşte oricăriu suflet voitor de bine. Sunt un preot, un tată şi un soţ simplu, dar mă străduiesc să cunosc şi să vieţuiesc, pe cât îmi stă în putere, după voia lui Dumnezeu. Pronia lui Dumnezeu a luminat câţiva oameni de bine, editori şi redactori la ziarul „Dâmboviţa”, care m-au solicitat şi încurajat să public articolele mele smerite în acest ziar. Articolele publicate au fost îndrăgite de multe suflete ale cititorilor ziarului, care şi-au exprimat dorinţa să le aibă, dacă e cu putinţă, adunate într-un volum. Şi dorinţa lor s-a materializat în cele câteva volume apărute din anul 1991 până în 2014. Pentru multele lipsuri şi scăpări ale cărţilor mele, cer îngăduinţă şi înţelegere din partea cititorilor mei, rugându-mă Bunului Dumnezeu ca sufletele însetate de „adevăr” şi „normalitate”, să se folosească de ele, spre slava lui Dumnezeu.
Toată viaţa mea am tânjit după o inimă de prieten. Am legat prietenii în copilărie, la şcoală, apoi la serviciu, dar viaţa ne-a despărţit, vremea şi depărtările au tocit legăturile prieteniei.
Au trecut anii şi de-a lungul dezamăgirilor vieţii mi-a fost dat să întâlnesc o inimă de adevărat prieten. Încercările vieţii mi-au descoperit adevărata prietenie: „prietenia cu Dumnezeu”. El este prietenul cel iubitor şi dea pururi credincios, mereu aproape şi sprijinitor. „Nu te lega cu inima de om – mi-a zis un pustnic; pentru că inima omului este de-a pururi schimbătoare”. Prietenia cu Dumnezeu nimic nu o uzează: nici trecerea anilor, nici depărtările, nici încercările vieţii. Ba acestea o adâncesc şi mai mult şi o întăresc. Prietenia cu El este arvuna pentru rai!
Ţi-o recomand din toată inima! „Pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm” -ne învaţă Biserica. Referitor la această chemare şi răspuns, Sfântul Ierarh Nicolae de Ohrida ne învaţă următoarele: Când ai sănătate şi spor în toate, zi din toată inima: „Ţie, Doamne
Ţi le datorez!”
Când oamenii te cinstesc şi te laudă, spune-ţi în sinea ta: „Nu merit eu asta, nu se cuvine mie, ci ţie, Doamne!”
Când îţi trimiţi copii la muncă ori la şcoală, binecuvân-tează-i şi zi: „îi dau în grijă ţie, Doamne!”
Când te loveşte invidia omenească şi necredinţa prietenilor, nu ţine amărăciune în inima ta, ci zi: „Toate acestea le dau spre judecată şi dreptate ţie, Doamne!”
Când mergi în urma sicriului ce poartă tot ce ai mai drag, păşeşte cu curaj ca atunci când duci un dar celui mai bun Prieten şi zi: „Acest suflet şi-l aduc în dar ţie, Doamne!”
Când se vor aduna asupra ta ispitele, suferinţele şi necazurile, nu deznădăjdui, ci spune: „Ajutor şi milă cer ţie, Doamne!”
Când îngerul morţii va veni la patul tău, nu te speria, căci Prietenul tău este Dumnezeu, ci spune doar: „Sufletul meu îl dau în mâini ţie, Doamne!”
Nu uita un lucru absolut important: o viaţă fără Dumnezeu nu va fi niciodată fericită. Dumnezeu te iubeşte aşa cum eşti! Rămâne doar ca şi tu să-L iubeşti şi să „aprinzi” prietenia cu El…
Nu e uşor! Doar ştii că prieteniile se fac greu! Dar e salvator pentru noi toţi!