Prim-ministrul Victor Ponta, despre PDL: „Un partid de fantome”

Date:

elena udreaEuroparlamentarul Cristian Preda: PDL-ul se va impune dacă atrage de partea sa pe reprezentanţii capitalismului românesc autentic

PDL recurge la toate metodele posibile şi imposibile pentru a opri alunecare ce riscă să-l scoată de pe scena politică, plasându-l în dulapul cu vechituri, alături de PNŢ-CD. Ultima găselniţă a PDL-ului este contestarea bugetului la Curtea Constituţională, adică tocmai acolo unde mai au ceva trecere şi susţinere, bazându-se pe implicarea acestei instituţii în contracararea cu succes a voinţei a peste şapte milioane de români, la referendumul din
2012, pentru suspendarea lui Traian Băsescu. Referitor la contestarea bugetului de stat
2013, de către PDL care se oftică că n-a pus mâna pe putere, încercând acum să pună tot felul de beţe în roate USL-ului, sperând astfel să erodeze astfel coeficientul de încredere al populaţiei, prim-ministrul Victor Ponta a declarat: „(… ) Rezultatul votului, 310, în mod clar reprezintă doar votul pentru şi reprezintă cvorumul necesar, plus cele 100 de voturi contra. Eu înţeleg dorinţa celor de la PDL care acum sunt un partid fantomatic, un partid de fantome…nu e clar. Opoziţia la noi este reprezentată de PP-DD aşa cum e ea, demagogică, comică uneori, dar ei fac opoziţie, se bat cu noi. Nu e clar pentru ce se bat, dar se bat. Noi suntem la putere, PDL nu e nicăieri. (… ) E un haos acolo (n. red.: în PDL) şi mişcările astea dincolo de faptul că ei nu câştigă nimic, faptul că stăm până pe 20 de februarie, sunt convins că va fi de respingere (n. red.: referitor la decizia CC pe contestaţia PDL), dar stăm până pe 20 februarie, înseamnă înca 10 zile în care nu putem să dăm pensiile mărite, salariile, practic să avem stabilitatea pe care ţi-o dă un buget. Eu nu cred că ei au făcut contestaţia cu gândul să si câştige, ei au făcut contestaţia ca să nu-i mai certe preşedintele Băsescu că nu fac nicio contestaţie şi nu fac nimic”.
Adevărul este că populaţia României, la vremea respectivă, a dat PDL-ului un imens vot de încredere, mai ales din cauza sloganului electoral „să trăiţi bine” care ulterior, din cauza degradării nivelului de trai, românii l-au adaptat ironic, devenind „să muriţi bine”. Din 2004, de când a reuşit să pună mână pe putere prin pervertirea conştinţei maselor, prin plasarea de promisiuni neonorate, prin alianţe politice de conjunctură cu UDMR, PC, PNL şi chiar PSD, parteneri la care a renunţat, tot conjunctural, excepţie făcând doar UDMR, deci din 2004 până la dezastrul electoral din 2012, PDL a dovedit din plin că nu era un partid creat pentru binele general al oamenilor de rând, ci un partid care servea doar interesele financiare a propriei sale clientele politice care nu a suferit, ci dimpotrivă a prosperat chiar şi în timpul crizei economice. In prezent, oftica este aşa de mare, inclusiv disperarea, încât recurg la ultimul lor bastion politic, Curtea Constituţională, nepăsându-le de mărirea pensiilor sau ale salariilor bugetarilor. PDL-ului nu-i pasă că va face rău. PDL-ul speră că va reuşi să asmută masele împotriva USL-ului.
Culisele disperării
Dar singura persoană care a avut puterea de-a sintetiza adevărata stare de spirit din interiorul PDL-ului este deputatul Elena Udrea care a spus fără nici un pic de ezitare: „In acest moment, în partid sunt două viziuni: una, actuală, să stăm până scade USL şi se ridică PDL, pe care eu nu o îmbrăţişez, a doua – liderii care cred că e nevoie de o mişcare a partidului care să atragă electoratul. Imbrăţişez această viziune. Cred că e nevoie de o echipă puternică. (… ) Din punctul meu de vedere, trebuie o alternativă la actuala conducere, la actuala viziune. încât recurg la ultimul lor bastion politic, Curtea Constituţională, nepăsându-le de mărirea pensiilor sau ale salariilor bugetarilor. PDL-ului nu-i pasă că va face rău. PDL-ul speră că va reuşi să asmută masele împotriva USL-ului.
Culisele disperării
Dar singura persoană care a avut puterea de-a sintetiza adevărata stare de spirit din interiorul PDL-ului este deputatul Elena Udrea care a spus fără nici un pic de ezitare: „In acest moment, în partid sunt două viziuni: una, actuală, să stăm până scade USL şi se ridică PDL, pe care eu nu o îmbrăţişez, a doua – liderii care cred că e nevoie de o mişcare a partidului care să atragă electoratul. Imbrăţişez această viziune. Cred că e nevoie de o echipă puternică. (… ) Din punctul meu de vedere, trebuie o alternativă la actuala conducere, la actuala viziune. care se gândesc că, dacă nu avem nicio soluţie, să-l aşteptăm pe Băsescu să se întoarcă în 2014. Preşedintele a fost întrebat şi a răspuns că e vremea generaţiei tinere din PDL”. Dacă Traian Băsescu a fost întrebat, e grav. Este, din punct al mentalităţii de partid, la fel cum pe vremuri cadrele de partid sovietice nu acţionau până ce Stalin nu le dădea voie, iar cele de partid din China, până ce nu le dădea voie Mao. Deci, Stalin + Mao = Băsescu. Pe de altă parte, tendinţa de a cere mereu sfatul lui Băsescu dovedeşte că, pe de o parte, personalitatea politică a acestuia continuă să domine zdrobitor PDL-ul, iar pe de altă parte, noua generaţie PDL-istă încă este hipnotizată de Traian Băsescu, nefiind capabilă să-şi creeze propria imagine publică, alta decât cea oferită de modelul băsescian. In acest caz, acapararea puterii politice devine un vis care, prin transformarea sa în obsesie doar pe baza modelului politic Băsescu, se va transforma într-un amar miraj. In plus, tinerii din PDL, chiar dacă vor cuceri puterea în interiorul partidului, trebuie să dovedească maselor populare că sunt altceva, politic vorbind, decât vechea generaţie PDL-istă, iar acest altceva trebuie dovedit prin fapte sincere, nu prin declaraţii de moment.
Deşteptarea
PDL-ul trebuie să înţeleagă că românii s-au deşteptat, nemaiavând naivitatea politică a anilor ’90. Cu trecerea timpului, majoritatea românilor a înţeles că partidele, înfiinţate după 1989, au funcţionat ca grupuri de interese economice şi de influenţă. In fiecare partid, cu trecerea anilor, s-au cristalizat găşti politice a căror ideologie au fost afacerile pe bani publici şi accederea în funcţii de decizie în Guvern şi administraţie, pentru a crea şi impune legi intenţionat imperfecte cu scopul de-a servi doar intereselor de grup, adică clientelei politice, aceasta din urmă, în realitatea, neavând o culoare politică bine definită, migrând de la un partid la altul, în raport de perspectiva profitului.
Oricum ar fi, reacţii PDL-iste la adresa declaraţiei Elenei Udrea nu au întârziat să apară. Prim-vicepreşedintele PDL, Cezar Preda: „Din punctul meu de vedere, ca responsabil în cadrul partidului, ca om care a participat la aceste analize, pot să vă spun că membrii PDL nu sunt debusolaţi. Membrii PDL ştiu exact, acum, ce le-au spus oamenii la uşă, care sunt cauzele pentru care noi am primit acest vot negativ şi măsurile ce trebuie luate”. Preşedintele PDL, Vasile Blaga: „Deriva e doar în capul unora dintre colegii mei, partidul ăsta munceşte şi aţi văzut cum s-a bătut la lucrările bugetului de stat, aţi văzut, unii dintre noi chiar am fost în Parlament după ora 1 noaptea ca să ne batem pentru partid şi pentru ideile noastre. Alţii au timp de profeţii”. Apoi, Blaga a mai făcut o precizare, anunţând că va candida la preşedinţia partidului: „O să candidez la Convenţia Naţională a partidului şi eu cred că 23 martie, dacă aceasta va fi data Convenţiei, e un punct important pentru viaţa partidului. Până la urmă, va trebui să trecem de la perioada de criză a partidului la ceea ce înseamnă reconstruirea adevărată a partidului”.
Ispitirea
Referitor la PDL-ul care actualmente este în căutarea unei alte imagini publice care să-l apropie cât mai mult de şansa de a recâştiga puterea, europarlamentarul PDL, Cristian Preda, este de părere că PDL se află într-un moment de răscruce, unde are de ales drumul politic pe care-l va urma: fie devine o autentică opoziţie lucidă, fie revine la cultura fSn din 1991, cultură politică care a stat la baza naşterii PD-ului ce s-a transformat în PDL prin fuziunea a trei grupuri de traseişti proveniţi din decedatul PD, din PNL şi fostul PDSR. Cristian Preda chiar a indicat PDL-ului ce grup social trebuie să atragă de partea sa pentru a redeveni o forţă politică: este vorba de reprezentanţii capitalismului românesc autentic, care fac profit respectând regulile, care nu trişează, care nu au canale privilegiate cu statul, aşteptând din partea statului să nu-i mai agreseze cu fiscalitate în creştere şi legislaţie instabilă. în plus, europarlamentarul PDL a scris pe blogul său: „Ca urmare a presiunilor interne, Vasile Blaga a cedat: nu mai are nevoie de şase luni de analiză a alegerilor din 9 decembrie, ci doar de patru. Astfel, Convenţia PDL se va ţine pe 23 martie. Actualul preşedinte al PDL a anunţat că va candida. Nu îl voi susţine pe Blaga”. Pe scurt, bătrânii PDL-ului nu vor să cedeze, iar tinerii nu acceptă să se dea bătuţi, dar şi unii şi alţii nu se vor apropia de culmile puterii parlamentare decât dacă vor reuşii să-i ispitească pe, aşa cum spunea Cristian Preda, adevăraţii capitalişti români.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

REMIZĂ ÎN ANONIMAT

Stadionul Steaua a găzduit, marți seară, ultimul meci al...

VĂTAVU, MULȚUMIT DE PUNCTUL SCOS ÎN GHENCEA

Steaua a remizat, pe stadionul Ghencea, scor 1-1, cu...

CHINDIA SMULGE UN PUNCT PE TERENUL STELEI

Steaua București - Chindia Târgoviște 1-1 (1-0) Stadion: Ghencea. Au marcat:...

Moreni: Se fac înscrieri pentru participarea la Cupa Moș Crăciun, la înot

Copiii din Municipiul Moreni, cu vârsta cuprinsă între 5...
error: Conținutul este protejat!!