Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative a Universităţii Valahia din Târgovişte şi-a deschis luni,porţile. Bobocii au trăit emoţiile primei zile de facultate, iar cei mai mari au fost bucuroşi că şi-au reîntâlnit colegii. Cu toţii însă au răspuns prezent în prima zi din noul an universitar. cei care au reuşit să îşi îndeplinească visul de a intra la această facultate au simţit bucuria primei zile de studenţie.
Amfiteatrul „Paraschiv Vagu”,a fost plin de studenţi şi profesori, gata pentru un nou început.Conf. univ. dr. Constanţa Mătuşescu, decanul Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Administrative a Universităţii Valahia din Târgovişte, a ţinut să ureze bun venit noilor studenţi, asigurându-i că au făcut o alegere foarte inspirată.Nu au lipsit invitaţii,subprefectul judeţului Dâmboviţa, Florina Mureşan,primarul municipiului Târgovişte,Cristian Stan, Ivan Vasile Ivanoff,secre-tarul judeţului Dâmboviţa, Dragoş Constantin Popoiag, preşedinte al Tribunalului Dâmboviţa şi Tudor Doru Lucian, preşedintele Camerei Notarilor Publici Ploiesti, cu toţii transmiţând un scurt mesaj studenţilor dar şi cadrelor didactice.
Nu în ultimul rând, conf. univ.dr. Claudia Gilia, deputat în Parlamentul româniei dar şi cadru universitar la Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative a Universităţii Valahia din Târgovişte, a avut un mesaj mobilizator pentru studenţii cu care lucreză şi îi aduc bucuria lucrului bine făcut, a sensului profesiei de dascal. În finalul festivităţii a fost interpretată cântarea academică „Gaudeamus igitur”.
Universitatea „Valahia” din Târgovişte şi-a deschis porţile pentru aproximativ 8000 de studenţi, dintre care peste 2100 de studenţi boboci la programele universitare de licenţă, masterat şi doctorat. În urma celor două sesiuni de admitere, universitatea a înregistrat, la toate formele de învăţământ, cel mai mare număr de candidaţi din ultimii trei ani. Universitatea „Valahia” din Târgovişte urează tuturor studenţilor şi membrilor comunităţii academice mult succes în noul an universitar!
Prima zi de studenţie
Date: