Prima provocare a primarului Costin Ana pentru locuitorii oraşului Pucioasa a fost deja lansată, dar şi finalizată cu succes. Sub motto-ul „Arătaţi-mi că vă iubiţi oraşul!!!”, edilul Costin Ana i-a invitat pe toţi locuitorii oraşului Pucioasa să participe la o acţiune de ecolo-gizare a parcului central. Cu mic cu mare, locuitorii oraşului Pucioasa în frunte cu primarul Costin Ana şi viceprimarul Dan Sprînceană, „înarmaţi” cu mănuşi şi saci ecologici, au igienizat parcul central. Este o acţiune iniţiată de primarul Costin Ana şi a avut drept scop conştientizarea de către prichindei, dar şi de către adulţi să respecte natura şi totodată s-a pus accent pe încurajarea folosirii coşurilor de gunoi. Au fost măturate şi spălate toate aleile asfaltate sau pavate, monumentul, scena, mobilierul specific din parc, s-a tuns iarba şi s-a strâns gunoiul de pe toată suprafaţa parcului. Acestei acţiuni de ecoligizare i s-au alăturat şi agenţi economici din oraş. Astfel de acţiuni vor continua în oraşul Pucioasa, atât în cartiere, cât şi în zona centrală a oraşului.
„Curăţenia în parc am început-o acum patru zile şi asta pentru că acest parc este unul dintre realele puncte de atracţie ale acestui oraş şi vreau să le ofer oamenilor condiţii bune de care să se bucure când vin în zonă, să se plimbe. Ceea ce ne-am dorit astăzi, este faptul că am vrut să-i facem pe cetăţeni să conştientizeze că numai în urma unui efort comun putem să fim aduşi în situaţia în care să ne bucurăm de un oraş curat şi în acelaşi timp am vrut să-i conştientizez pe toţi că urmează o perioadă în care trebuie să ne schimbăm cu toţii. Venind şi muncind o jumătate de oră ca voluntari, fie în parc sau în altă parte, cu siguranţă devenim mai responsabili şi nu mai aruncăm o hârtie, o ţigară pe jos. Vă anunţ oficial că în perioada următoare vom aplica la sânge legea. Începând de luni, Poliţia Locală va fi prezentă în parc şi va aplica sancţiuni contravenţionale. În primul rând vom începe cu avertismente”, a declarat primarul Constantin Ana. Este bine de ştiut că începând de luni, 18 iulie, în Parcul Pucioasa se vor da avertismente şi chiar amenzi dacă se vor arunca gunoaie la voia întâmplării.
Primăria Pucioasa şi voluntarii au igienizat Parcul Central
Date: