Primăria Răzvad anulează manifestările dedicate „Zilei Comunei” şi achiziţionează tablete pentru toţi copiii din localitate care nu au în dotare un asemenea dispozitiv şi care au nevoie de tehnologie pentru a putea la cursurile online şi a păstra legătura cu cadrele didactice pe perioada restricţiilor impuse de pandemia de coronovirus şi nu numai.
Potrivit primarului Emanuel Spătaru, la ora actuală nu există o evidenţă clară a elevilor care nu au în dotare tablete sau calculatoare, la momentul acesta se face o evaluare a situaţiei, însă edilul dă asigurări că în foarte scurt timp toţii copiii din comună vor primii dispozitive electronice şi vor avea acces la educaţia online.
” În ultimele două luni s-a mers foarte mult pe învăţământul online şi am constatat că foarte mulţi copii nu beneficiază de un dispozitiv electronic şi, mai ales, de internet acasă. Am verificat economiile care au fost făcute la tot ceea ce înseamnă capitolul şcoală, învăţământ, pentru că sau făcut economii de la transportul pentru profesori, la gaze, electricitate şi de la alte utilităţi care nu s-au consumat în această perioadă, motiv pentru care am discutat cu conducerea şcolii şi în perioada următoare vom achiziţiona tabletă pentru fiecare copil care nu deţine acasă un asemenea dispozitiv. Nu ştim la acest moment cu exactitate câţi copii se află în această situaţie, dacă va f nevoie vom lua pentru toţi copiii fără nici un fel de problemă. Trebuie să le asigurăm dreptul la învăţământ, trebuie să
le asigurăm o cale de comunicare cu profesorii şi la momentul de faţă se pare că este cea mai bună măsură pe care o putem lua.
Am discutat în şedinţa de Consiliu Local şi nu se va mai ţine „Ziua Comunei”, luând hotărârea ca din economia rezultată, din acest eveniment anulat, să transferam banii către şcoală pentru a putea suplimenta bugetul pentru achiziţionarea acelor tablete necesare educaţiei copiilor. Pe acesta cale vreau să mulţumesc cetăţenilor comunei Răzvad pentru că au înţeles necesitatea şi importanţa acestei perioade şi sper să o facă în continuare până la sfârşit”, a declarat primarul comunei Răzvad, Emanuel Spătaru