Prin educație și implicare, elevii  sunt pregătiți să facă față situațiilor de urgență 

Date:

 Ieri, la Școala Gimnazială Vasile Cîrlova din Târgoviște, a avut loc o sesiune de educație preventivă și acordarea primului ajutor, la care au participat 29 de elevi din clasa a IV-a, alături de cadre didactice.

 Sesiunea s-a concentrat pe următoarele tehnici de prim ajutor: 

 Resuscitarea în caz de stop cardio-respirator; 

 Dezobstrucția căilor aeriene la copii și adulți; 

 Aplicarea poziției laterale de siguranță;

 Elevii au exersat sub îndrumarea specialiștilor din cadrul Centrului de Formare şi Pregătire în Descarcerare şi Asistenţă Medicală de Urgenţă și au învățat să recunoască rapid o urgență medicală și să aplice corect măsurile de prim ajutor. Totodată, aceștia au avut ocazia să adreseze întrebări și să învețe din exemplele prezentate.

Participarea activă a elevilor la astfel de sesiuni de pregătire reprezintă un pas important în educația acestora, oferindu-le instrumentele necesare pentru a interveni corect în situații de urgență. Prin fiecare astfel de sesiune de pregătire, contribuim la formarea unei comunități mai bine pregătite, capabile să reacționeze rapid și eficient pentru a salva vieți.

Prin educație și implicare, elevii noștri sunt pregătiți să facă diferența în situațiile care contează cel mai mult!

 Pentru mai multe informații despre modul de comportare în cazul unor situații de urgență, accesați platforma națională de pregătire fiipregatit.ro sau descărcați aplicația DSU din App Store și Google Play.

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Pomii fructiferi înfloresc în plină toamnă

La Răscăeți, județul Dâmbovița – 22 octombrie 2024, o...

Atenție la  mesajele frauduloase 

Pe măsură ce perioada de cumpărături se intensifică, infractorii...

Incendiu produs la o casă în localitatea Brezoaia

Garda de Intervenție Răcari  a intervenit cu două autospeciale...
error: Conținutul este protejat!!