Prioritate maximă creşterii economice şi ocupării forţei de muncă

Date:

ueÎn 2014, Comisia se va concentra pe creşterea economică, pe reîncadrarea în muncă a populaţiei şi pe implementarea propunerilor rămase în aşteptare.
În acest sens, anul viitor vor fi prezentate aproximativ 29 de iniţiative, legate, în cea mai mare parte, de revizuirea normelor europene existente. Alte iniţiative se vor axa pe modernizarea normelor privind ajutoarele de stat şi a politicii industriale, precum şi pe finalizarea pieţei unice.
Creşterea economică şi ocuparea forţei de muncă rămân principala prioritate, cu accent pe combaterea şomajului în rândul tinerilor şi pe facilitarea accesului la finanţare. Alte priorităţi pentru anul următor: . finalizarea uniunii bancare şi avansarea către realizarea unei veritabile uniuni economice şi monetare, . iniţierea unor măsuri menite să sporească investiţiile, să promoveze ocuparea forţei de muncă şi incluziunea socială şi să combată şomajul în rândul tinerilor cu ajutorul garanţiei pentru tineret,
. stimularea competitivităţii prin intermediul unei pieţe unice pe deplin integrate, care să includă telecomunicaţiile, energia şi transporturile; promovarea utilizării pe scară largă a serviciilor digitale în vederea modernizării admi-nis-traţiilor publice,
. interconectarea Europei prin iniţiative

având ca obiect transportul feroviar, porturile, aeroporturile şi gestionarea traficului aerian, iniţiative care vor deschide noi oportunităţi şi vor stimula competitivitatea,
. protejarea cetăţenilor europeni prin consolidarea cooperării între ţări şi aplicarea normelor UE, acţiuni esenţiale pentru a lupta împotriva criminalităţii, corupţiei, ameninţării terorismului şi pentru a asigura respectarea drepturilor fundamentale ale omului, . soluţionarea unor provocări globale prin cooperarea cu ţările învecinate şi cu partenerii strategici, precum şi prin consolidarea poziţiei de lider pe care o ocupă UE în prezent în domeniul ajutorului pentru dezvoltare.
De asemenea, Comisia va prezenta noi propuneri legislative privind aderarea UE la Convenţia europeană a drepturilor omului, reformarea Oficiului European de Luptă Antifraudă, gestionarea crizei în cazul instituţiilor financiare (altele decât băncile) şi politica europeană privind gestionarea deşeurilor.
La începutul anului 2014, Comisia se va concentra pe finalizarea unei serii de propuneri existente înaintea alegerilor pentru Parlamentul European. De asemenea, va colabora cu guvernele naţionale pentru a pune în practică o serie de noi reglementări convenite deja la nivel european.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

REMIZĂ ÎN ANONIMAT

Stadionul Steaua a găzduit, marți seară, ultimul meci al...

VĂTAVU, MULȚUMIT DE PUNCTUL SCOS ÎN GHENCEA

Steaua a remizat, pe stadionul Ghencea, scor 1-1, cu...

CHINDIA SMULGE UN PUNCT PE TERENUL STELEI

Steaua București - Chindia Târgoviște 1-1 (1-0) Stadion: Ghencea. Au marcat:...

Moreni: Se fac înscrieri pentru participarea la Cupa Moș Crăciun, la înot

Copiii din Municipiul Moreni, cu vârsta cuprinsă între 5...
error: Conținutul este protejat!!