Programul „Prima Casă” reloaded

Date:

prima casaProgramul „Prima casă” va fi continuat, pentru anul 2016 fiind alocat un plafon total de garantare în valoare de 1,5 miliarde de lei, potrivit unei Hotărâri adoptate astăzi de Guvern. Din acest plafon total, suma de 200 de milioane de lei va fi eliberată ca urmare a rambursărilor creditelor la scadenţă şi/sau anticipate, a lichidării creditelor acordate iniţial în cadrul programului în vederea acordării de garanţii pentru achiziţionarea sau construirea unei noi locuinţe.
De asemenea, pentru a veni în sprijinul beneficiarilor, prin actul normativ adoptat astăzi va fi diminuată rata dobânzii prin reducerea marjei maxime aplicate ROBOR 3 M de la 2,5% la 2%. Noul nivel al costurilor totale se va aplica tuturor solicitărilor de acordare a unei finanţări garantate în cadrul Programului „Prima casă” aflate în curs de analiză la data intrării în vigoare a acestei Hotărâri de Guvern.
De la lansarea programului, în 2009, până în prezent au fost acordate peste 166.000 garanţii, pentru finanţări în valoare de peste 3.202 milioane de euro (după preluarea a 50% din risc de către bănci), respectiv peste 13,9 miliarde de lei. în cursul acestui an au fost emise 30.070 de garanţii în valoare de 2.522,9 milioane de lei.
Garanţiile pentru creditele destinate achiziţiei sau construcţiei de locuinţe în cadrul Programului se acordă numai în lei, de către finanţatorii care au optat pentru a prelua 50% din riscurile asumate de stat în cadrul etapelor anterioare.
Pentru mai multe informaţii puteţi accesa linkul la care a fost postat spre consultare publică proiectul de Hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului „Prima casă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

REMIZĂ ÎN ANONIMAT

Stadionul Steaua a găzduit, marți seară, ultimul meci al...

VĂTAVU, MULȚUMIT DE PUNCTUL SCOS ÎN GHENCEA

Steaua a remizat, pe stadionul Ghencea, scor 1-1, cu...

CHINDIA SMULGE UN PUNCT PE TERENUL STELEI

Steaua București - Chindia Târgoviște 1-1 (1-0) Stadion: Ghencea. Au marcat:...

Moreni: Se fac înscrieri pentru participarea la Cupa Moș Crăciun, la înot

Copiii din Municipiul Moreni, cu vârsta cuprinsă între 5...
error: Conținutul este protejat!!