Proiecte de dezvoltare  pe toate palierele se succed la Băleni

Date:

Indiferent de ora din zi, la Băleni este un adevărat furnicar. Vorbim despre una dintre cele mai bogate comune, nu numai din Dâmbovița, unde utilajele agricole se numără cu sutele iar autoturismele și autoutilitarele cu miile!  Majoritatea localnicilor este ocupată cu legumicultura și aici putem vorbi, într-adevăr, de agricultură performantă. Se câștigă , ce-i drept, bani frumoși și asta se vede în puzderia de vile care mai de care mai modernă și impunătoare.

Ceea mai trebuie remarcat, la Băleni și administrația publică locală- primar Florea Mușat- tine pasul cu timpurile. Edilul este la curent cu toate oportunitățile de finanțare și ca dovadă stau numeroasele proiecte aflate pe agenda de lucru acum, la jumătatea celui de al cincilea mandat. Cu aceeași energie și determinare urmărește desfășurarea investițiilor în obiectivele de interes public, hotărât fiind să  asigure în comună servicii publice de calitate și o infrastructură cât mai aproape de nivelul urban.

La Băleni se poate vorbi astfel despre un efort comun al oamenilor  care trudesc în cel mai renumit bazin legumicol din această zonă a țării, completat de al celor din primărie, rezultatul fiind un nivel tot mai ridicat de  confort și civilizație. De atingerea acestor obiective trebuie să se ocupe administrația. Și, după cum am văzut, la Băleni se mișcă lucrurile.

Ca de obicei, primarul Florea Mușat ne-a făcut „o radiografie” a stadiului principalelor investiții și putem afirma că bălenarii n-au greșit atunci când l-au reinvestit în fruntea administrației publice locale.

Mereu „pe fugă”, la Târgoviște sau la București, cu diverse probleme administrative, am reușit totuși să aflăm direct de la sursă ultimele noutăți! Chiar dacă nu se văd din drumul județean care străbate comuna, acum modernizat ca la carte, printr-un proiect major al Consiliului Județean, mai multe obiective sunt concentrate intre zidurile vechii curți boierești. Spațiul este generos și a permis construirea unei   grădinițe cu program prelungit, una dintre cele mai mari din județ. Lucrările au fost efectuate în procent de peste 85% iar imobilul  dispune de săli de clasă, dormitoare, sală de mese, bucătărie, grupuri sanitare, spații de joacă etc. Este spațiu suficient pentru  300 de copii.

În apropiere a fost ridicat și dispensarul medical. Va avea în total  opt cabinete, săli de tratamente, sală de așteptare pentru pacienți, grupuri sanitare.

În aceeași incintă  se lucrează  la atelierele mecanice care vor intra în dotarea Liceului Tehnologic din localitate. Vor fi șase ateliere unde vor fi instalate strunguri, freze, alte tipuri de mașini-unelte și vor fi aduse tot soiul de scule, elevii vor deprinde meseriile de mecanic, tractorist, șofer, strungar, profesiuni care au cam dispărut din practica educațională deși pe piața muncii este mare nevoie de meseriași. Pe bună dreptate, primarul Florea Mușat este mulțumit că a reușit o asemenea performanță, fiind și un bun exemplu pentru alți colegi din administrația publică.

„Suntem o comună în care îndeletnicirea principală este agricultura, legumicultura. La noi, fiecare bucățică de pământ este lucrată în sistem intensiv, aduce plus valoare. În toate aceste activități sunt utilizate continuu mijloace mecanice, tractoare, mașini de plantat, pentru aplicarea tratamentelor, de recoltat, instalații de irigat performante. Pentru folosirea acestora, întreținerea și reparațiile necesare, este nevoie de mecanici bine pregătiți, de tractoriști, de șoferi. Tocmai cu treaba asta vor fi deprinși elevii în cadrul atelierelor noastre. Pregătim meseriași”, ne-a precizat primarul Florea Mușat.

Și pentru că  tradițiile trebuie duse mai departe, există și un proiect prin care căminul cultural din localitate va intra într-un amplu proces de reabilitare și modernizare. Este vorba de o investiție de  2,2 milioane de lei iar fondurile vor fi asigurate de la bugetul local.

În fine, unul dintre cele mai ambițioase proiecte urmărește   diminuarea aglomerației de pe drumul județean și străzile principale.  Este vorba  de realizarea unei centuri ocolitoare, lucrările urmând să  fie finanțate prin Programul Național „Anghel Saligny”. Valoarea obiectivului propus este de 16,4 milioane de lei iar șoseaua de centură a comunei Băleni va avea o lungime de 13,2 km.  Drumul va porni de la intersecția spre satul Mărcești, pe DJ 711, va urma actualul drum de exploatare agricolă din partea de sud-vest a comunei, va traversa drumul județean spre Nucet și se va conecta iar cu DJ 711 la ieșirea  localitate spre Târgoviște.

Și mai are un obiectiv de realizat edilul Florea Mușat. Vrea un sediu nou de primărie la Băleni, care să fie în ton cu dezvoltarea comunei și cu noile cerințe  în materie de administrație publică locală. Investiția are o valoare de 3,9 milioane de lei și se va derula prin Compania Națională de Investiții (CNI).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Încă o stradă modernizată în Moreni

Vremea bună a permis constructorilor să continue lucrările de...

DSV anunță intensificarea controalelor sanitar-veterinare în decembrie

La fel ca în fiecare sfârșit de an, știut...

Concert de Colinde Tradiționale la Cinema Independența

Pe 3 decembrie, Cinema Independența va găzdui un eveniment...
error: Conținutul este protejat!!