Proiecte importante pentru comunitatea din Sălcioara finanțate prin Programul Județean de Dezvoltare Locală

Date:

La Sălcioara, primarul Valentin Pârvu este foarte mulțumit de inițierea și modul în care funcționează Programul Județean de Dezvoltare Locală. A apreciat că este foarte util iar cofinanțarea proiectelor în asociere de către Consiliul Județean grăbește realizarea unor obiective pe care multe administrații locale n-ar fi reușit poate să le finanțeze.

„În parteneriat cu Consiliul Județean Dâmbovița avem două proiecte importante care intenționăm să le realizăm. Este vorba despre un dispensar medical pe care dorim să îl realizăm la Cuza Vodă, pentru că este la Drumul Național. Va avea cabinete bine dotate, farmacie și tot ce mai trebuie. Am ales acea locație pentru că acolo avem și terenul disponibil și în al doilea rând pentru că medicii din comună sunt navetiști. Cred că este soluția cea mai bună pentru toată lumea. Suntem în etapa de studiu de fezabilitate.

Tot prin PJDL am câteva străduțe neasfaltate, care de fapt sunt incluse într-un proiect mult mai mare, depus la CNI. Pentru că pe programele naționale  n-am putut să-l depunem, pentru că nu se mai finanțează modernizări de străzi până nu sunt realizate toate rețelele de utilități, ne-am reorientat spre o soluție de compromis. Intenția noastră este să rupem un segment din proiectul mare, unde chiar nu se impune introducerea rețelei de apă și a canalizării, pentru că este în afara localității. Mă refer aici la drumul de la Ghinești la Braniște, care ajunge  la Titu.

Așa că am inițiat proiectul acesta pentru o eventuală nouă etapă a Programului „Anghel Saligny” și pe cel mai mic, de care am vorbit, pe care dorim să-l realizăm în asociere cu Consiliul Județean. Cu asta am reuși să terminăm asfaltarea comunei”- ne-a declarat primarul Valentin Pârvu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

CJ Dâmbovița: Descoperiți Palatul Potlogi și laleaua unică „Doamna Maria Brâncoveanu” –

La Palatul Potlogi din județul Dâmbovița, vizitatorii pot trăi...

 Poliția Transporturi și Biroul Siguranță Școlară fac prevenție în școlile din Dâmbovița 

Polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Dâmbovița,...

Accident rutier pe raza localității Dealu Mare, un bărbat rănit în urma coliziunii

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fieni au fost alertați...