Pe lângă lucrările de modernizare a zonei limitrofe Străzii Radu Gioglovan, administraţia publică locală urmează să modernizeze, extindă şi doteze toate cele trei instituţii ce ţin de infrastructura de educaţie din Microraionul IX – creşa, Grădiniţa nr. 8 şi Şcoala Gimnazială Mihai Viteazul. Este vorba despre proiecte mari, cu finanţare europeană, prin Programul Operaţional Regional. Detalii despre stadiul de implementare a acestor proiecte a oferit primarul Municipiului Târgovişte, Cristian Stan: „În privinţa Şcolii nr. 8 „Mihai Viteazul”, aşteptăm răspunsul de la Ministerul Dezvoltării, fiind, alături de Şcoala Matei Basarab din Micro III, singurele şi primele unităţi de învăţământ depuse la finanţare pe Axa 10, pe întreaga Regiune Sud Muntenia. Din acest punct de vedere, credem că avem şanse foarte mari ca ambele proiecte să fie finanţate. Sunt proiecte în valoare de peste 10 milioane de euro, ceea ce înseamnă aproximativ 80% din bugetul aferent axei specifice modernizării infrastructurii educaţionale din cadrul POR 2014-2020, Regiunea Sud Muntenia”, a precizat Cristian Stan. Pentru creşă şi grădiniţă, proiectele vor fi finanţate prin programe guvernamentale.