Proiectul de prevenire a consumului de droguri „TINERI (IN)FORMAŢI” ajuns la final

Date:

scoalaÎn perioada 08.09 – 24.10.2014, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Dâmboviţa, împreună cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJST) Dâmboviţa, a implementat un proiect local de prevenire a consumului de droguri, denumit „Tineri (in)formaţi.
Obiectivele proiectului au vizat dezvoltarea de abilităţi şi competenţe în domeniul educaţiei antidrog de către voluntarii antidrog implicaţi, precum şi conştientizarea populaţiei şcolare din Târgovişte asupra riscurilor asociate consumului de droguri, prin activităţi preventive specifice de tipul educaţiei între egali.
„Astfel, în perioada 2728.09.2014, la sediul Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Dâmboviţa, un număr de 23 voluntari antidrog au participat la un curs de formare în cadrul căruia au deprins metode moderne de transmitere a informaţiilor specifice, într-un format atractiv pentru adolescenţi şi tineri, iar în perioada 08 -21.10, aceştia au realizat un număr de 22 activităţi informativ-interactive, adresate unui număr de 556 elevi de gimnaziu din municipiul Târgovişte.
Proiectul a fost finanţat de DJST Dâmboviţa şi este expresia unei îndelungate colaborări în domeniu, între cele două instituţii partenere”, a precizat inspector principal de poliţie Nicoleta Bobe, coordonator CPECA Dâmboviţa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Ce servicii oferă un detectiv particular și cum te pot ajuta?

Când vine vorba de situații delicate care necesitată discreție...

Servicii SEO: Ghid Complet pentru Creșterea Vizibilității Online

Într-o lume digitalizată, vizibilitatea pe internet este esențială pentru...

Cele mai bune saltele pentru dormitor în Moldova

Un somn odihnitor este esențial pentru sănătatea noastră fizică...

Stiluri Elegante pentru Femei – Rochii Hermosa și Pantofi Asortați

Moda modernă oferă o varietate de opțiuni pentru femeile...