Proiectul de restaurare a Complexului Monumental Curtea Domnească este în grafic

Date:

Începutul anului 2022 găsește în plină desfășurare activitățile de restaurare și conservare a Complexului Monumental Curtea Domnească din Târgoviște.
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, însoțit de vicepreședintele Luciana Cristea și secretarul general Dănuț Nicolae Popa Stănescu, a făcut o vizită pe șantierul de la Curtea Domnească pentru a vedea cum se realizează lucrările proiectate, în ce stadiu de execuție sunt acestea, dacă există probleme de implementare și dacă ritmul și termenele de realizare se încadrează în graficele asumate prin proiectul „Impulsionarea dezvoltării județului Dâmbovița și păstrarea identității culturale a fostei capitale a Țării Românești prin conservarea, protejarea, dezvoltarea și valorificarea Ansamblului Monumental Curtea Domnească din Târgoviște”.
Potrivit ultimei situații de lucrări ce a fost depusă la Consiliul Județean Dâmbovița, proiectul este realizat în proporție de 77%, în stadiul cel mai avansat de execuție aflându-se Biserica Paraclis și Biserica Mare Domnească. La Biserica Paraclis se desfășoară ultimele lucrări, prin care se va reface întreaga pardoseală a edificiului. La Biserica Mare Domnească, se lucrează la pridvor și anume semicilindrul, ce va intra în lucru imediat ce se va realiza stabilizarea stratului-suport al picturii, ceea ce înseamnă că în maximum două luni se va primi avizul ministerului de resort în ceea ce privește pictura.
La acest moment, la Turnul Chindiei a fost finalizată etapa de tencuire. Se lucrează la scara de lemn și la toate elementele de tâmplărie de lemn, aceasta din urmă fiind curățată, chituită și reîntregită acolo unde lemnul lipsea. În prezent, se aplică primul strat de baiț, astfel încât să se obțină nuanța prevăzută în specificațiile tehnice ale proiectului. Proiectul este implementat de Consiliul Județean Dâmbovița, din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014 -2020, Prioritatea de investiții 5.1 -Conservarea, protejarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural, Axa prioritară 5 – Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, și urmărește valorificarea durabilă a patru obiective istorice – ruinele Bisericii Paraclis, Turnul Chindiei, Biserica Domnească Mică „Sf. Vineri” și Biserica Domnească „Adormirea Maicii Domnului” – din cadrul complexului.
Președintele Corneliu Ștefan: „Am vrut să văd astăzi stadiul lucrărilor de conservare a obiectivelor din cadrul Complexului Național Muzeal Curtea Domnească. M-a bucurat să constat că stadiul a două dintre ele este avansat, că nu sunt probleme care să afecteze bunul mers al proiectului. Sper că lucrurile vor continua în același ritm susținut, acest lucru însemnând că istoria acestui loc va putea fi din nou simțită și cunoscută de publicul doritor.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Idei interesante pentru mânere și butoane pentru ușile de interior

Mânerele și butoanele pentru ușile de interior sunt detalii...

Târgoviște sărbătorește 1 Decembrie, Ziua Națională a României 

Târgoviște se pregătește să celebreze cu mândrie Ziua Națională...

„Perspective florale” la Biblioteca Județeană Dâmbovița

Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița invită publicul să...

CSM TÂRGOVIȘTE E ARBITRATĂ CORECT

După analizele efectuate de video-observatorii FR Baschet, Colegiul Central...
error: Conținutul este protejat!!