Proorocul pocăinţei

Un glas strigă: „În pustiu gătiţi calea Domnului, drepte faceţi în loc neumblat cărările Dumnezeului nostru” (40, 3). Aşa îl vesteşte marele prooroc Isaia pe Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului nostru lisus Hristos, pe care Biserica ortodoxă îl prăznuieşte pe 7 ianuarie ca martorul cel ales de Dumnezeu, slujitorul acestei taine mari, de o covârşitoare însemnătate pentru mântuirea neamului omenesc. Despre Sf. Ioan, scria şi profetul Maleahi cu patru sute de ani înainte de Naşterea lui Iisus: „Iată, Eu trimit pe îngerul Meu şi va găti calea înaintea feţei Mele” (Mal. III,1). El este singurul pământean despre care Iisus spune acel cuvânt de laudă: „Că dintre toţi cei născuţi din femeie, nu este nici unul mai mare decât Ioan”. Când Sfântul Ioan este întrebat: „Cine esti tu?”, el răspunde prin cuvântul prorocului: „Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie: gătiţi calea Domnului”, recunoscându-se pe el însuşi a fi Înain-temergator al lui Iisus.
Sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul este ultima din frumosul buchet de sărbători de iarnă, prăznuite de creştini cu o bucurie sfântă, pentru că mesajul lor este acela de nădejde în mântuirea ce ne-a pregătit-o Dumnezeu prin trimiterea Fiului Său în lume, spre a împlini şi desăvârşi această lucrare. Ieri L-am văzut cu ochii sufleteşti pe Mântuitorul Hristos, botezat în apele Iordanului şi Duhul Sfânt coborând peste El în chip de porumbel şi am auzit grăind pe Tatăl cel ceresc: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care bine am voit” (Matei III,17). Am văzut cu ochii minţii toate cele trei Persoane, arătându-Se lumii, fapt unic în istoria omenirii.
La vârsta de 10 ani, Sf. loan pleacă în pustie, undeva la sud de Ierusalim. Acolo, într-o peşteră, a stat mai bine de 20 de ani în cea mai aspră asceză pe care noi ne-o putem închipui. Îmbrăcat foarte sumar, într-o haina săracă din păr de cămilă, desculţ, umbla printre pietrele ascuţite din pustiu, rugându-se tot timpul şi având mintea numai la Dumnezeu. Mânca miere sălbatică şi un fel de fructe acre care creşteau în pustie. Băutura lui era apa de izvor, iar patul era pământul gol. Ca acoperământ avea cerul şi harul lui Dumnezeu.
La timpul cuvenit, Dumnezeu îl cheamă pe Ioan din pustie. Şi el vine pe malul Iordanului şi începe predica lui despre pocăinţă, pregătind calea lui Mesia. Chipul lui era de o mare blândeţe şi de o mare smerenie, cu toată înfăţişarea lui aspră. Avea un dar deosebit de a vorbi: venea în duhul lui Ilie şi vocea lui puternică îi cutremura pe toţi. Au început să vină la el puhoaie de oameni din Ierusalim şi din toată ludeea, care îi sorbeau cuvintele şi îşi mărturiseau păcatele, iar el îi boteza în râul Iordan. Acest lucru era cu atât mai uimitor, cu cât Sfântul Ioan nu menaja pe nimeni când era vorba de păcat. El nu cerea numai pocăinţă pentru trecut, ci o viaţă cu totul nouă pentru viitor, o viaţă întemeiată pe dreptate, pe respectul omului, pe egala îndreptăţire la viaţă a semenului. „Nu luaţi de la nimeni mai mult decât vă este îngaduit”, spunea el vameşilor, condamnând una din cele mai urâte patimi omeneşti: câştigul nemuncit. El atrăgea atenţia asupra demnităţii fiinţei umane şi cerea oamenilor pocăinţă – adică nu numai să-şi recunoască păcatele, ci şi să se îndepărteze de ele pentru totdeauna. Învăţătura sa voia să stingă din viaţa oamenilor iubirea de sine, egoismul în formele lui cele mai subtile, aşa încât oamenii să se respecte unii pe alţii, să se ajute în lipsurile lor, să trăiască în pace şi în bună înţelegere unul cu altul. În acest chip pregătea Sfântul Ioan pe oameni pentru venirea Mântuitorului Hristos.
Şi iată că într-o zi, Iisus Însuşi vine să ia botezul de la Ioan, ca să Se facă cunoscut în tot Israelul. Sfântul Ioan era deja foarte cunoscut, dar pe Iisus nu-L cunoşteau decât cei din Galileea. Şi Sfântul Ioan care era aşa de mare în faţa mulţimii, Îl arată pe Iisus spunând: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii”, (loan I, 29) „iar eu nu sunt vrednic să dezleg nici măcar cureaua încălţămintei Lui”. (Ioan I, 27)
Sfântul loan este cinstit de Biserică ca prooroc al Celui Preaînalt, ca Înaintemergător şi Botezător, ca mare mucenic pentru moartea lui martir-ică; ca înger în trup, pentru covârşitoarea lui sfinţenie. Este zugrăvit în icoane cu aripi îngereşti şi este cinstit ca prieten al Mirelui. Şirul lung al pro-rocilor, care prin puterea Duhului Sfânt au anunţat venirea lui Hristos cu multe veacuri înainte, se încheie acum cu cel mai mare dintre proroci, care nu-L prezice pe Mesia de departe cum au făcut ceilalţi, ci îl arată îndeaproape: „lată Mielul lui Dumnezeu”(loan l, 29).
Pr. Prof. Badea Marian
Seminarul Teologic Ortodox