Propovăduind împărăţia cerurilor

Duminica de astăzi vine să întărească sărbătorile cele mari ale iernii, care, iată, pare că au trecut. Ne-a copleşit mai întâi slava Bet-leemului, ne-am închinat laolaltă cu păstorii, ascultând cântare îngerească şi am adus daruri laolaltă cu îngerii, păstorii şi magii.
A fost Tăierea împrejur a lui Dumnezeu care a luat trup. A fost Botezul cel teofanic, care L-a revelat pe Hristos, în Duhul Sfânt, Fiu iubit, întru Care Tatăl a binevoit. Au trecut aceste sărbători, dar Sărbătoarea ne stă înainte.
Aceasta este Biserica şi viaţa celor ce o alcătuiesc: o trecere din sărbătoare în sărbătoare, din doxolo-gie în doxologie, până în ziua în care ne este dat să ne împărtăşim „mai cu adevărat” de slava cea veşnică.
Îndată după pragul aşa-numitelor sărbători de iarnă, ritmul liturgic al Bisericii este marcat de o Duminică pe care o numim „de după Botezul Domnului”.
Textul evanghelic al acestei Duminici se referă la întemniţarea Sf. Ioan Botezătorul şi la începutul activităţii publice a Mântuitorului. Este redat şi un citat din cartea proorocului Isaia, cu rolul de a evidenţia faptul că Mântuitorul este Mesia cel prezis de proorocii Vechiului Testament.
„Lumina mare” prevestită de Isaia cu secole înainte nu a fost alta decât Domnul nostru Iisus. El a venit ca lumină într-o lume întunecată. Apostolul loan scrie: „Lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o” (loan 1,5). Când Dumnezeu a creat lumea, a spus: „Să fie lumină”. Şi a fost lumină. Ceea ce trebuie să observăm aici este că atunci când Dumnezeu a vorbit, a fost lumină. Psalmistul cântă: „Domnul este luminarea mea şi mântuirea mea; de cine mă voi teme?”
Ieşirea la propovăduire a Mântuitorului coincide aşadar cu retragearea lui Ioan, cel întemniţat şi ucis pentru Adevăr. Ioan cel căruia i se potrivesc cu prisosinţă cuvintele cântării liturgice: „De venirea Ta cea trupească temându-se Iordanul, cu cutremur s-a întors, şi slujba cea duhovnicească plinindu-o Ioan, cu frică s-a tras înapoi”. Această „tragere înapoi” de teamă şi smerire este definitorie în activitatea de propo-văduire a lui Ioan care nu ezită nicio clipă să amintească-n toate că el se micşorează pentru ca Hristos, Cel Căruia I-a deschis calea, să crească. Pe măsură ce Sf. Ioan se ascunde vederii, creşte Hristos, Mielul Care ridică păcatul lumii. Hristos Domnul preia propovăduirea Botezătorului.
„Pocăiţi-vă că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor” era trecerea în plan personal a mesajului pe care, de veacuri, Dumnezeul cel Viu şi Personal al lui Avraam şi al lui Moise, al Patriarhilor şi al Profeţilor îl lansase, cerând lui Israel convertirea, adică întoarcerea către Chipul slavei lui Dumnezeu care subzista în Adam cel Nou, Hristos Domnul.
De ce este importantă predica de astăzi a Mântuitorului? Pentru că Domnul vine să ne aducă aminte că suntem chemaţi spre o lucrare înaltă, nu într-o împărăţie lumească, ci în Împărăţia Cerurilor care se vădeşte în noi de fiecare dată când dovedim inimă nouă, inimă curată, naştere de Sus şi întoarcere către Dumnezeu, primirea Sfintelor Taine şi unirea cu Dumnezeu, participare la viaţa Bisericii. Această Împărăţie a lui Dumnezeu din sufletele noastre necesită stăruinţă, prin evlavie şi dragoste faţă de El şi faţă de semeni.
Iată cum Mântuitorul Hristos, luând parcă vorba de pe buzele lui Ioan, arată dintru început că întoarcerea spre El este fundamentul desăvârşirii, al umplerii de harul Împărăţiei. De aceea trebuie să ne gândim la „Lumina mare” despre care scria proorocul Isaia, ca la Lumina care permanent luminează minţile şi inimile celor ce stau în întunericul şi în umbra morţii, adică în întunericul păcatelor, care trebuie înlăturate prin smerenie şi pocăinţă. Hristos Însuşi S-a făcut icoana Celui Care „a sfinţit apele Iordanului, botezându-Se, sub palma slugii plecându-Se” şi „tămă-duind patimile lumii”. Iar prăznuirea Stăpânului se face cu prisos de către cei ce-I împlinesc poruncile şi-I fac voia pe pământ, aşteptându-I chemarea: „Veniţi, binecuvântaţii Părintelui Meu, moşteniţi Împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii” (Matei 25, 34).
Un element important care se poate desprinde din Evanghelia de astăzi este constituit de faptul că Domnul lisus a început să predice, astfel încât ca mesajul Său să ajungă la toţi oamenii. De astăzi înainte, pentru noi dorinţa Lui implică să nu ne limităm la a predica doar în Biserică, ci peste tot pe unde trăim; nu doar cu vorba, ci înainte de toate cu fapta.
Fiecare trebuie să ne întrebăm dacă am primit lumina cea adevărată. Dacă am primit-o, o ţinem doar pentru noi, în mod egoist, sau îi învăţăm şi pe copiii şi pe nepoţii noştri cum să devină adevăraţi creştini şi persoane curajoase care nu se tem să răspândească adevărul şi dreptatea în lume.
Faptul că s-a apropiat „Împărăţia” poate fi văzut fie în sensul că Dumnezeu s-a apropiat şi mai mult de om, coborând în mijlocul nostru cu iubirea Sa; dar şi faptul că Împărăţia este acolo unde Dumnezeu împărăţeşte şi unde oamenii respectă poruncile Sale.
Expresia „Împărăţia cerurilor” este folosită doar de către Sf. Evanghelist Matei, şi ea arată, nu un loc, ci acţiunea lui Dumnezeu, adică faptul că El este Cel care împărăţeşte peste oameni, dorind să-i facă pe toţi părtaşi ai păcii, dreptăţii şi iubirii Sale. Pentru a participa la această Împărăţie este obligatorie convertirea: omul este chemat să întoarcă spatele păcatului pentru a-L urma pe Dumnezeu.
Pr. Constantin RĂDULESCU, Seminarul Teologic Sf. loan Gură de Aur din Târgovişte