de Gustave Le Bon_
Apostolul simte o arzătoare nevoie de a răspândi credinţa sa şi de-a împărtăşi lumii vestea cea bună ce va permite umanităţii de a ieşi din oceanul de mizerie în care a vegetat până în acel moment.
Această sete de a distruge este, după cum am mai spus-o, unul dintre elementele constitutive ale mentalităţii apostolului. Un apostol adevărat nu poate exista dacă nu simte nevoia intensă de a masacra oameni sau de a îngenunchia voinţa altora. Pentru a distruge pe duşmanii credinţei sale, apostolul nu va ezita să facă mii de victime nevinovate. Astfel, va detona bombe în sala unui teatru plin de spectatori sau în plină strada plină de oameni, în orele de maximă circulaţie. Nu are nicio importanţă că va crea hecatombe dacă va avea ca unic scop să regenereze specia umană, să stabilească definitiv adevărul, adevărul lui şi să distrugă definitiv greşeala în care trăiesc oamenii.
De regulă, acşti apostoli asasini nu se recrutează din mijlocul claselor inferioare ale unui popor. De cele mai multe ori, îi găsim printre semi-intelectuali, persoane care au o educaţie universitară prost asimilată din cauza mentalităţii lor simpliste. Uneori, sunt filantropi simpatici obsedaţi de idea de a schimba societatea. Torque-mada, Ravaillac, Marat, Robespierre credea despre ei înşişi că sunt iubitori ai oamenilor, că vor binele acestora, visând doar să-i facă fericiţi, fiind gata să-şi sacrifice propria viaţă pentru binele omenirii.
„Alienaţii şi cei stăpâniţi de pasiuni altruiste incontrolabile au existat în toate epocile, scrie Lombroso, chiar şi în vremurile primitive, dar pe atunci, aceşti indivizi se hrăneau cu credinţa lor; odată cu trecerea timpului, aceştia au început să se hrănească spiritual cu doctrinele politice ale grupurilor sau ale conjuraţiilor antimonarhice. La început cruciaţi, apoi răzvrătiţi, devenind după aceea martiri ai credinţei sau ai ateismului.
în zilele noastre, mai ales la cei de origine latină, atunci când apar fanatici altruişti, aceştia îşi hrănesc posibilele pasiuni doar activând pe teren social şi economic.
Aproape mereu ideile cele mai discutabile şi cel mai puţin sigure oferă un larg câmp de acţiune entuziasmului acestor fanatici. Oriunde veţi da peste o sută de indivizi fanatizaţi de o problemă teologică sau metafizică, dar nicio dată nu veţi da peste indivizi care să fie fanatizaţi de o teoremă de geometrie. Cu cât o idee este mai ciudată sau absurdă, cu atât mai mult ea atrage indivizi alienaţi sau isterici, mai ales în lumea politicienilor, unde fiecare triumf individual devine un eşrc sau, dimpotrivă, o victorie publică, iar ideea politică este susţinută până la moarte de fanaticii ce se folosesc de ea pentru a compensa fie viaţa pe care o pierd în numele ei, fie pentru a îndura tortura la care sunt supuşi”.
Doctrinele anarhiste fac să crească din ce în ce mai mult numărul asasinatelor politice. Este cunoscut recentul caz al unui colonel, aflat în serviciul ministrului Indiilor ce a fost ucis de un tânăr student hindus, influenţat doctinele lansate de un ziar unde puteai citi următoarele afirmaţii:
„Cu riscul de a pierde stima şi simpatia prietenilor noştri constanţi, continuăm să spunem că asasinatul politic nu este o crimă. Toţi cei ce nu au prejudecăţi vor considera asasinul politic nu ca un criminal, ci ca un răzbunător al umanităţii”.
într-un singur an, în Bengal au avut loc 329 de crime, din care, desigur, multe sunt simple acte de brigandaj, dar au fost calificate ca drept crime politice.
Număprul crimelor comise în treizeci de ani de către anarhişti, terorişti şi alte persoane convinse de necesitatea asasinatului este considerabil. Nimic nu indică că acest număr este sau va fi în scădere. Dimpotrivă, după cum evoluează lucrurile, tindem să credem că numărul crimelor va creşte şi mai mult. Misticii şi cei cu halucinaţii, pe vremuri erau atraşi de diferite religii, pe când astăzi ei se îndreaptă către
politică. Este inutil să ai un dialog cu astfel de persoane. Cel mai indicat este să-i elimini din viaţa socială sau să-i faci să se suprime între ei.
Capitolul IV Persecuţiile religioase
Ura din motive religioase este una din numeroasele cauze ce au dus la creşterea anarhiei sociale în Franţa. Influenţat de către sectanţi zgomotoşi, actualul guvern a pornit, din nefericire pentru el, pe drumul persecutării religioase ce nu a fost de folos nimănui. Calea pe care a luat-o guvernul este o dovadă perfectă a necunoaşterii psihologiei şi a istoriei.
Persecuţiile religioase s-au manifestat mai ales prin apariţia legii ce separă Biserica de Stat şi prin aplicarea exproprierii congregaţiilor.
Adevărul este că ura orbeşte mereu pe oameni. într-adevăr, trebuie să dai dovadă de o orbire excesivă ca să votezi legea ce separă Biserica de Stat, o lege al cărui adevărat scop este cel de a lipsi clerul de modestele resurse ce-l ajutau să trăiască, rezultatul acestei legi fiind cu totul altul.
Nicio altă măsură nu putea fi mai periculoasă pentru Republică. Pe de altă parte, clerul a greşit că s-a plâns de această lege, deoarece legea i-a oferit o libertate de mişcare şi o putere asupra populaţiei pe care niciunul dintre regii noştri nu a tolerat vreodată. Vă puteţi imagina o măsură mai nepotrivită ca cea de a sustrage clerul autorităţii seculare, lăsându-l pe Papă să numească episcopii, care pe vremuri erau, de fapt, aleşi de guvern, pe care-i ţinea sub control tocmai prin faptul că el îi alegea, făcându-i să accepte tratamentul dorit de el.
Nimic nu poate fi mai prostesc decât persecutarea meschină a preoţilor alungaţi din bisericile lor, fiind astfel lipsiţi de mijloacele lor de existenţă. Cât de inteligentă s-a dovedit a fi atitudinea guvernului german din Alsacia. Tocmai datorită faptului că a ştiut să se folosească de preoţi, guvernul german a reuşit cucerirea morală a ţării şi, în loc să-i persecute, i-a copleşit cu avantaje, crescându-le nivelul de trai.
Ar fi fost necesare puţine eforturi din partea guvernului pentru a atrage de partea Republicii un cler sărăcit care nici nu avea de apărat păreri politice. Orbiţi de fanatismul republican, am acţionat împotriva intereselor noastre. Puterea morală a unui Stat nu se impune prin folosirea violenţei, ci prin atragerea clerului de partea Statului, chiar dacă este Republică. încă de pe băncile şcolii primare ar trebui învăţate aceste adevăruri rudimentare.
în ceea ce priveşte expropierea bunurilor congregaţiilor, nu numai că a fost o greşeală, dar s-a dovedit a fi de o nedreptate sălbatică, trădând o extraordinară incapacitatea de a fi înţelese unele noţiuni de echitate. Expropierea a demonstrat că legile imorale generează imoralitate în rândul celor ce le aplică.
Toată lumea ştie că legile prin care s-a efectuat expropierea a avut ca scot însuşirea miliardului ce se presupunea că ar aparţine congregaţiilor, pentru a fi distribuit muncitorilor sub formă de pensii. Astfel, s-a încercat cumpărarea votului muncitorilor. Spre surprinderea iniţiatorilor legii exproprierii, aceştia s-au ales doar cu ura muncitorilor, deoarece miliardul respectiv a fost repede cheltuit, fără efecte de durată. Lichidarea finală nu a adus decât o duzină de milioane, iar operaţiunea financiară a expropierilor s-a dovedit un dezastru, deoarece numeroasele opere de asistenţă socială, în folosul muncitorilor, efectuate de con-grenaţiile ce foloseau banii în acest scop, a revenit Statului care nu a făcut faţă, ceea ce a produs nemulţumire.
Tradus din franceză de către Mircea COTÂRŢĂ spre luminarea minţii politicienilor dâmboviţeni şi a jurnaliştilor locali. Deasemenea, Mircea Cotârţă se ocupă cu tehoredactarea cotidianului „Dâmboviţa”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.
