de Gustave Le Bon_
Singurele persoane care au câştiga ceve de pe urma exproprierii congregaţiilor au fost câţiva lichidatori şi unii speculanţi. S-au ales cu nişte averi extraordinare, iar principalul autor al legii ce a permis expropierile, domnul Combes, a recunoscut până la urmă, într-un interviu, că executarea congregaţiilor s-a dovedit în final a fi un act de banditism legalizat.
Cifrele prezentate în Senat de către domnul Regismanset scot la iveală aspectele triste ce au caracterizat această aventură întunecată financiară. Unii lichidatori s-au ales, cu complicitatea binevoitoare a tribunalelor, cu un comision de 100.000 de franci la un activ de 600.000 de franci. Un altul a încasat 10.000 de franci la un activ de 28.000 de franci. La Nisa, un lichidator a primit 16.000 de franci la un activ de zero franci, şi tot aşa.
Dar aceste sume pe care au pus mâna lichidatorii şi protejaţii lor sunt nimic în comparaţie cu beneficiile colosale realizate de industriaşii ce s-au prezentat în calitate de cumpărători, după adjudecarea făpcută fără publicitate, în acel moment din an când posibilii cumpărători nu existau, totul fiind aranjat dinainte. în şedinţa din 14 decembrie 1909, domnul de Villaine a menţionat fapte tipice ce nu au putut fi desminţite, fapte care de altfel nu au încetat, ci dimpotrivă s-au multiplicat în proporţie îngrijorătoare.
„Astfel, Abbaye-aux-Bois a fost vândută cu 2 milioane 6 sute de mii de franci unui individ care, la scurt timp, a revândut-o cu 8 milioane de franci. Un alt amator de chilipire, la fel de dubios ca primul, ce stătea de multă vreme la pândă, a fost din plin favorizat cumpărând mănăstirea des Oiseaux şi dependinţele la un preţ de trei ori mai mic decât cele real.
Multe persoane speră şi acum ca această serie de achiziţii scandaloase să continue. Astfel, este scoasă la vânzare prin licitaţie proprietatea mănăstirii Sacre-Coeur având o suprafaţă totală de 52.000 de metri pătraţi. Licitaţia va începe de la suma de 5.200.000 de franci, dar ştim foarte bine că licitaţia este trucată iar în culisele acesteia se află un financiar pregătit din timp să tragă din umbră firele afacerii.
Deci este de la sine înţeles că licitaţia definitivă şi globală nu va depăşi 6 milioane. Deci, i se va vinde lui X, pentru 6 milioane, adică cu 100 de franci metrul pătrat, o propi-etate care, fiind situată în Paris, valorează cel puţin 400 de franci metrul pătrat. în concluzie, se va vinde pentru 6 milioane – la care se adaugă alte 2 milioane de cheltuieli, adică pentru un total de 8 milioane – unei societăţi sau unui individ o propietate ce valorează cel puţin 20 de milioane de franci”.
După ce a fost interpelat, preşedintele Consiliului, dând din colţ în colţ, a fost obligat să recunoască că adjudecarea ce a produs un enorm profit, nu este în regulă. Iată ce a spus:
„Vânzarea a fost stabilită în plină vară, la sfârşitul lunii iulie, o perioadă nefavorabilă pentru astfel de operaţiuni. în plus, ministrul de Justiţie a constatat că adjudecarea nu a fost precedată de o publicitate suficientă. El a înaintat constatările sale în legătură cu acest subiect, parchetului: procurorul Republicii şi-a însuşit punctul de vedere al ministrului şi, în consecinţă, a prezentat tribunalului civil al Senei concluziile sale iar acesta, având totala libertate de apreciere, a făcut dreptate”.
Sunt deja cunoscute manevrele făcute pentru trucarea licitaţiilor ceea ce a revoltat Camera, mai ales când au fost scoase la iveală şi complicităţile, ceea i-a determinat pe unii să-i spună direct în faţă ministrului, în plină şedinţă parlamentară că sistemul nostru de justiţie este corupt. Astfel, a ieşit la iveală că datorită corupţiei, uzina şi marca cunoscutei Chartreuse, evaluată oficial la 8 milioane, a fost adjudecată prietenilor unui adjudecător doar pentru suma de 500.000 de franci. De asemenea, se ştie că, in ciuda protecţiei prea bătătoare la ochi, oferită de unii politicieni, a fost arestat unul dintre membrii sinistrei bande ce o duce bine de pe urma aranjării licitaţiilor ce le permitea să
trăiască de pe urma miliardului congregaţiilor, după ce în sfârşit a fost dovedit că furase 5 milioane de franci.
în ceea ce priveşte expropiaţii nimeni nu s-a mai interesat de soarta lor. Cei mai mulţi dintre aceştia au ajuns să trăiască în cea mai neagră mizerie. De cinci ani de zile, unii aşteaptă zadarnic amărâtele ajutoare promise de spoliatorii lor ce n-au îndrăznit să-i lase să moare în totalitate de foame. Aceştia, la scurt timp, au uitat ce promisiuni făcuseră, dacă e să ne luăm după scrisoarea preşedintelui Consiliului adresată, în iulie 1908, colegului său de la Instrucţia Publică:
„Permiteţi-mi să adaug că nu voi putea să-mi asum până la sfârşitul anul responsabilitatea de a lăsa să trăiască în cea mai neagră mizerie călugăriţe care, după ce au respectat legea, au ajuns să fie lipsite, chiar de către Stat, de indemnizaţia pentru hrană ce trebuie să le fie asigurată chiar prin lege”.
S-au mai raportat la Cameră şi alte fapte pe care nimeni nu a putut să le infirme, ceea ce a scos la lumina zilei câteva aspecte neplăcute ale mentalităţii unor legiuitori, ceea ce te determină să te duci cu gândul la Torquemada. Dacă socialismul triumfător, aşa cum îl văd unii, le va lipsi la rândul său pe aceste călugăriţe de drepturile ce li se cuvin, vor exista oare istorici ce se vor înduioşa de soarta lor? Sper să nu se ajungă în această situaţie. Dar, nu trebuie să avem niciun pic de milă şi nici să le căutăm vreo scuză fanaticilor gălăgioşi care sunt lăsaţi să-şi bată joc de călugări, sărăcindu-i.
După ce am citat un ministru ce pare să recunoască că extremul fanatism se înrudeşte cu extrema prostie, voi reproduce un alt fragment dintr-un discurs publicat în Officiel:
„O ultimă întrebare capitală pe care o adresez domnului Preşedinte al consiliu-lui:cine, în prezent, îi va hrăni pe aceşti călugări şi pe aceste călugăriţe ce au fost aduşi în sapă de lemn de lichidatorii dumneavoastră şi cum vă veţi descurca pentru a satisface nevoile lor?
Nu au nici pensie, nici resurse pentru subzistenţă ! La ora actuală, directorul de la Stanislas, preot în vârstă de şaizeci de ani, nu mai are nici cel puţin o felie de pâine pe masă şi a ajuns să dea meditaţii ca să trăiască. De şase ori am solicitat să se aprobe o pensie pentru acest bătrân !
Acestei instituţii de învăţământ, ce lucrează în colaborare cu Universitatea, i sau furat două milioane, iar anii de profesorat contează pentru obţinerea unei pensii.
Cel care o conducea vegetează acum la un etaj şase, încercând în zadar să pună în valoare anii săi de activitate, în zadar cerşind ajutor ! Nu s-a ajuns într-o situaţie îngrozitoare?
Cine le va da de mâncare acestor călugări, fraţi cu noi, din şcolile creştine cărora li s-au luat banii ce le serveau să-i înveţe carte pe copiii săraci? Dacă aceşti călugări nu au găsit înţelegere la dumneavoastră, nu cred că vor găsi înţelegere nici la lichidatorii dumneavoastră !
Ştim la ce a fost de folos faimosul miliard al congregaţiilor. A fost util doar la alungarea sfintelor fiice, a oamanilor de treabă ce nu vroiau decât să fie de folos, să fie sprijinul nefericiţilor, să protejeze copilăria de relele lumii.
Astfel, i-aţi vânat, hăituit, jefuit, ruinat pe aceşti oameni, i-aţi adus în imposibilitatea de a mai putea trăi, pe cei mai buni dintre noi i-aţi adus în situaţia de a pleca din ţară ca să nu moară de foame şi pentru ce? Pentru a permite unora ca Duez să se umple de bani. Ah, domnilor politicieni, ce vremuri triste trăim, dar cât de mare este responsabilitatea ce apasă pe umerii voştri, pentru viaţa acestor călugări şi călugăriţe !”
Tradus din franceză de către Mircea COTÂRŢĂ spre luminarea minţii politicienilor dâmboviţeni şi a jurnaliştilor locali. Deasemenea, Mircea Cotârţă se ocupă cu tehoredactarea cotidianului „Dâmboviţa”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.
