Psihologia politica şi apărarea socială (CV)

de Gustave Le Bon_
Să nu considerăm că adevărul spus de Clemenceau este ceva banal, deoarece, doar când reuşesc să ajungă la putere, politicienii descoperă cât adevăr este în spusele lui.
Desigur, ceea ce a spus Clemenceau nu va modifica cu nimic gândirea socialiştilor revoluţionari ce visează să distrugă actuala societate.
Cu un mic efort de gândire inteligentă, aceşti zgomotoşi apostoli ai distrugerii vor reuşi să înţeleagă că nu au nimic de câştigat, cu adevărat, dacă iau locul guvernului pe care-l blesteamă. Supravieţuitorii dezastrului vor ajunge până la urmă să înţeleagă că metodele de guvernare diferă foarte puţin între ele şi vor deveni mai reacţionari decât predecesorii lor. Până la urmă asta s-a întâmplat de fiecare dată când Cezarii au anihilat anarhia.
Revoluţionarii învingători nu au de ales decât între două opţiuni: să rămână permanent revoluţionari şi în acest caz să perpetueze dezordinea socială împotriva căreia, până la urmă, se vor răzvrăti toţi oamenii şi, în consecinţă, nu va dura la infinit, sau să continue să guverneze aproape la fel ca cei pe care i-au dat jos de la putere. Această din urmă opţiune a fost mereu adoptată de către revoluţionarii demagogi care au pus mâna pe putere. Cei care, înainte de a ajunge la putere au militat pentru insurecţie, grevă generală şi violenţă publică, de cum au ajuns stăpânii maselor s-au opus, prin folosirea tuturor mijloacelor, acestor forme de manifestare folositoare pentru răsturnarea puterii. Nu să nu se înţeleagă că şi-au trădat principiile, dar, din clipa în care au ajuns la putere, revoluţionarii au înţeles că pentru a menţine activă viaţa unui popor este necesar să păstreze neatinse anumite reguli tradiţionale de bază.
în realitate, ceea ce este periculos pentru existenţa societăţii, nu este violenţa revoluţionarilor, ci slăbiciunea guvernanţilor. Din clipa în care o ţară este sătulă de anarhie, când prea multe interese personale sau de grup sunt ameninţate, când peste tot nu auzi decât vorbe spuse doar ca să fie spuse, când se constată că promisiunile sunt minciuni, iar legile nu sunt respectate, atunci, din instinct de supravieţuire, poporul va sprijini un dictator capabil să instaureze ordinea şi să protejeze dreptul la muncă. Din cauza aceasta au dispărut foarte multe democraţii.
Dictatura înseamnă ordine doar pentru o perioadă de timp, dar dictatura înseamnă şi Waterloo, Sedan şi invazia trupelor străine. Desigur, romanii n-au regretat conducerea dictatorială a lui Augustus, dar domnia acestuia a făcut posibilă ajungerea la putere a lui Tiberiu, a lui Caligula, a făcut posibilă declanşarea lentei decadenţe a imperiului şi, până la urmă, a prăbuşirii finale cauzată de invaziile barbarilor.
Refacerea lumii distruse de aceşti noi stăpâni ai ei, barbarii, a necesitat o mie de ani de războaie şi schimbări sociale. Prezentul se construieşte pe trecut, iar trecutul, din clipa în care a devenit, definitiv, trecut, nu-l mai poţi modifica, determinând existenţa urmaşilor.
Tradus din franceză de către Mircea COTÂRŢĂ spre luminarea minţii politicienilor dâmboviţeni şi a jurnaliştilor locali.