Psihologia politica şi apărarea sociala (CVI)

de Gustave Le Bon_
în pezent, barbarii nu mai sunt în afara zidurilor oraşului, ci în interiorul lor, iar noi îi lăsăm, zi de zi, să distrugă temeliile unei societă pe care cu greu am construit-o. Barbarii pot distruge societatea, dar nu o pot înlocui cu alta mai bună. Uneori, o societate poate să dispară foarte repede, dar ne trebuie secole pentru a o reface.
Capitolul II Iluziile sindicaliste
Asocierea pe bază de interese asemănătoare a devenit legea de bază a societăţii moderne. Nu marea industrie este cea care a creat această lege, dar a contribuit foarte mult la apariţia ei.
Toate ţările au cunoscut diferite forme de asociere. în Evul Mediu, Florenţa şi Sienna, republici bazate pe asocieri profesionale, alcătuite dintr-o aglomerare de de sindicate ce ilustrau destul de bine visul multora dintre actualii teoreticieni. De asemenea, corporaţiile distruse de Revoluţia franceză erau nişte adevărate sindicate.
Avantajul clar al unor astfel de instituţii era acela că dădeau unor mici colectivităţi o putere pe care indivizii izolaţi n-ar fi putut-o avea. în plus, asemenea asocieri îi permiteau individului să nu-şi manifeste în mod izolat voinţa de a impune o iniţiativă, lucru de multe ori obositor şi, de altfel, destul de puţin răspândit.
Acum, relaţiile sindicaliste tind să devină singurele legături dintre oamenii ce exercită aceiaşi meserie sau activitate. în timp ce instituţiile sindicaliste nu mai sunt respectate, când ideea de patrie are un impact din ce în ce mai slab, iar credinţele ancestrale dispar, influenţa ideii de sindicalizare a indivizilor devine, pe zi ce trece, tot mai puternică. Această idee este pe cale de a da naştere la noi forme de drept. De exemplu, a apărut ideea de contract colectiv, conform căreia patronul nu mai tratează cu muncitorul, ci cu sindicatul din care acesta face parte. Astfel, contractul colectiv tinde să devină ceva normal în tratarea relaţiilor patron – muncitor, în domeniul industriei.
Muncitorul – mai ales muncitorul mediocru – are mult de câştigat de pe urma impunerii contractului colectiv de muncă, dar în schimb trebuie să accepte tirania foarte dură a sindicatului. Datorită apartenenţei la un sindicat, muncitorul trăieşte cu iluzia puterii, dar nu mai are dreptul de a avea libertatea de gândire şi de acţiune individuală. El va trebui să gândească la fel cum gândesc ceilalţi.
Aşa cum am mai demonstrat, istoria sindicalismului ne furnizează din plin dovada acestui adevăr devenit banal, la apariţia căruia instituţiile statului nu au contribuit cu nimic, iar influenţa sa difere de la popor la popor, în funcţie de calităţile mentale pe care le are fiecare dintre popoare.
în prezent, diferit de la rasă la rasă, avem două forme de manifestare: sindicalismul paşnic şi sindicalismul revoluţionar.
Tradus din franceză de către Mircea COTÂRŢĂ spre luminarea minţii politicienilor dâmboviţeni şi a jurnaliştilor locali.