Psihologia politică şi apărarea socială (CVII)

Urmare din nr. 7740
de Gustave Le Bon_
Sindicalismul paşnic se manifestă la popoarele anglo-saxone. Acest tip de sindicalism nu este preocupat decât de problemele de interes economic, neacordând nicio atenţie luptei de clasă pe care o consideră o piedică în calea dezvoltării dechilibrate şi paşnice a societăţii. în schimb, la popoarele de origine latină, sindicalismul a devenit un instrument al anarhiei al cărui scop este distrugerea societăţii. Pe acest ultim tip de sindicalism, cel revoluţionar, îl vom analiza în continuare.
Câteva sindicate muncitoreşti franceze se mulţumesc, asemenea celor din Anglia şi Germania, să-şi apere doar interesele, cel puţin până acum, neavând nicio tendinţă către acţiuni subversive. Aceste sindicate paşnice nefiind numeroase, nu au niciun pic de influenţă asupra majorităţii muncitorilor din Franţa.
Cu totul altceva este sindicalismul revoluţionar, reprezentat de gălăgioasa Confederaţie a Muncii. Am prezentat deja antipatia sa faţă de colectivism, care este, pe bună dreptate, considerat de Confederaţie ca o formă de Etatism.
Această Confederaţie, ce are doar câţiva ani de când a fost înfiinţată, are pretenţia de a fi un sindicat al sindicatelor, dar, în realitate, are foarte puţini membri, doar 5% dintre muncitori fiind membri ai Confederaţiei. Pe de altă parte, se ştie că nu numărul de apostoli face ca o doctrină să devină o forţă.
începuturile Confederaţiei au fost destul de neclare. Confederaţia a început să devină o forţă socială şi politică din clipa în care a avut la conducerea sa câţiva revoluţionari inteligenţi. Aceştia au înţeles că, folosi-du-se de o puterea anonimă şi îndrăzneaţă, respectând un mic număr de pricipii de la care să nu se abată, profitând, pe de o parte, şi de slăbiciunea guvernului şi de anarhia generală, vor căpăta autoritate considerabilă în rândul muncitorilor, ceea ce s-a şi întâmplat.
Din punct de vedere psihologic şi politic, istoria Confederaţiei Muncii este foarte interesantă. Ea demonstrează cum o mână de oameni hotărâţi reuşesc să înfiinţeze o organizaţie ce junge să trateze de la egal la egal cu Statul, astfel încât să oblige Parlamentul să voteze în regim de urgenţă legile pe care Confederaţia vrea să le impună.
în politică, autoritatea cuiva sau a unui partid este foarte imporatantă şi chiar preţioasă, dar, uneori, pentru a te impune este de ajuns să laşi impresia că ai acea autoritate. Prestigiul vrăjitorilor a durat o mie de ani, bazându-se doar pe credinţa în vrăjitorie.
Este foarte complicat să pui bazele puterii personale, s-o impui. în schimb, să creezi o putere anonimă, este foarte uţor. Puterea vizibilă a unui individ sau a unui partid este mereu pusă în discuţie. Astfel, după cum s-a remarcat, puterea vizibilă este discutată, criticată, pe când celei invizibile, i te supui. în Franţa, puterea comitetelor anonome este mereu respectată. în Parlament, ele taie şi spânzură. Eminentul om de stat Raymond Poincare arăta, într-un discurs recent, cum deputaţi nervoşi „agitând în aer buletinele de vot, adresau spre circumscripţiile lor tăcute, priviri iscoditoare, întrebându-se în sinea lor: «Voi fi pe placul comitetului?»”. Cei pai îndrăzneţi socialişti, care-i întrerup zgomotos pe miniştri, când aceştia vorbesc, în general sunt foarte modeşti, se fac foarte mici în faţa comitetelor, de cele mai multe ori formate din indivizi alcoolici ce vorbesc tare, fără cap şi coadă, care, scoşi în faţă de voinţa populară, de fapt nu reprezintă decât propria lor voinţă. Dacă eşti sprijinit de comitete, de un ziar şi de un număr suficient de negustori de vin, poţi deveni stăpânul unei regiuni.
Adevărul este că aşa ceva a fost posibil până acum, dar în prezent comitetele sunt ameninţate cu pierderea puterii. Forţându-i pe deputaţi să impună legi foarte periculoase pentru prosperitatea industriei noastre, comitetele i-au obligat pe negociatori să formeze ligi care să le apere interesele. Camerele de comerţ nu au putut să împiedice ruinătoarea răscumpărare a Vestului, ordonată de comitetele socialiste, dar Federaţia comercianţilor cu amănuntul a reuşit să facă Camera să ezite când a fost vorba de aplicarea mai multor impozite.
Orice s-ar spune şi orice s-ar face, sun o formă sau alta şi oricare ar fi grupul de interese politice sau de interese profesionale, viitorul nu va mai aparţine indivizilor ştiuţi, capabili de influenţare, ci grupurilor anonime, conduse de formatori de opinie.
Cei ce au înfiinţat Confederaţia Muncii au înţeles perfect de bine aceste adevăruri elementare şi, de asemenea, alte câteva adevăruri esenţiale. Se pare că programul lor a fost de a forma un sindicat global, condus de un comitet care să nu aibă putere vizibilă, dar care, în realitate, să poată fi aplicată de ei, mai ales cu scopul de a impune societăţiloir confederate ordine executate fără a fi comentate.
Tradus din franceză de către Mircea COTÂRŢĂ spre luminarea minţii politicienilor dâmboviţeni şi a jurnaliştilor locali.